Tenis Ion Ţiriac investeşte încă 100 de milioane de euro în infrastructura sportivă din România

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ion Ţiriac a anunţat că vrea să construiască un nou complex sportiv în România, care include, printre altele, un stadion de cel puţin 5.000 locuri pentru tenis. 



"Este mai avansat acel complex. Azi noapte, din nou, dacă poți să crezi, am primit e randări ale stadionului de 5.000 de locuri. 

Însă există o ambiţie pe undeva, începând cu noi, începând cu oamenii de sport şi cu politicienii și chiar cu acest guvern care este acum, să mă împingă să o fac de cel puțin 10.000 de locuri şi să o fac şi acoperită. Stadion de tenis cum ar veni vorba, dar o să fie multifuncţional, undeva pe la 10-12.000 de locuri dacă reușim în acel proiect.

Cu un acoperiș deschis pe suprafața terenului de tenis pentru că atât cere ATP-ul, ca să joci pe teren în aer liber.

Nu vreau să știu (n.r. la cât se va ridica investiția). Eu am fost interzis de şeful meu ăl mare, feciorul meu, ca să primesc orice fel de ajutor de la Stat, cu toate că o treabă ca asta rămâne statului, nu mie, că nu am ce să fac cu ea. Dar undeva trebuie să socotim cu totul, cu academia, cu Sala Nadia, cu piscina lui Potec şi cu celelate săli mai mititele, de judo, ajungem peste 100 de milioane de euro”, a declarat Ion Țiriac, citat de Digisport.

Ţiriac crede că e ceva necurat în cazul Simonei Halep 

La aniversarea colecţiei sale auto, Ion Ţiriac a vorbit din nou despre cazul Simonei Halep, suspendată pentru dopaj. 

"Nu ştiu ce face Simona, acum se duce la TAS. Dar ştie lumea ce e TAS? În 2000, proba Andreei Răducan a fost manipulată, au trimis 62 de ml şi s-au întors 100 ml. Ce face TAS? Sparge toate regulile. Aşa că în ce lume suntem? Păi după un an de zile vine cineva şi spune că a săpat şi a mai găsit ceva, paşaportul biologic. Păi ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani şi n-ai găsit... Şi atunci e o treabă care nu e curată pe undeva. Acum Simona se duce la TAS, cu ce speranţe, nu ştiu. Înţeleg că s-a dus cu nişte avocaţi din Los Angeles. Nu îi cunosc, dar eu îi urez din tot sufletul numai bine", a afirmat Ţiriac.

"Noi românii suntem o naţie de îţi vine să plângi câteodată. Fata asta a câştigat Wimbledon pentru ţara asta. Păi dacă tu câştigi Wimbledon-ul eşti eroul lumii. Şi acum toţi am uitat că ea a câştigat la Wimbledon? De ce, pentru că i-a dat cineva să bea compot cu mere sau cu pere? Uite că acum ea în sfârşit a reuşit să vină şi să spună de unde, când, cum şi cine... Pentru că la început a zis să nu se atingă nimeni de echipa ei... e, uite că se pare că din echipă i-a dat cineva ceva să bea. Dar Simona Halep, dopată? Sunteţi nebuni la cap? La 32 de ani pentru primul tur la US Open, unde a jucat întotdeauna slab, cum să te dopezi? Deci Simona Halep este cine este, a fost numărul 1 mondial atâta timp, a câştigat Wimbledon-ul, a câştigat la Roland Garros... aşa că pentru mine rămâne o mare, mare personalitate, nu doar o sportivă. Ea e una dintre româncele care ne-a adus ceva pe masă în special când ne era foame", a adăugat Ion Ţiriac, conform Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel