Fotbal Ionuț Badea, noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Anunțul a fost realizat de către oficiali, în cursul zilei de luni.



Ionuț Badea, noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

Cooptarea antrenorului Ionuț Badea în funcția de director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo a fost anuntață luni, pe conturile de social media ale formației din „Ștefan cel Mare”.

„Noul director tehnic al academiei de fotbal CS Dinamo este Ionuț Badea, a anunțat managerul coordonator Ionel Dănciulescu. Venirea lui Ionuț Badea confirmă faptul că în Ștefan cel Mare, 7-9, se fac pași importanți pentru viitorul Academiei, iar fostele glorii se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc”, se regăsește în postarea oficială de Facebook a CS Dinamo.



Ionuț Badea a transmis un mesaj în contextul noii sale responsabilități, spunând că este bucuros să aibă șansa de a împărtăși din experiența sa tinerilor jucători dinamoviști, mai ales că acesta prețuiește clubul de fotbal „alb-roșu”, unde a activat în trecut.

„Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viața mea și asta nu se uită. Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce înseamnă să fii important pentru ceva sau cineva. Dinamo mi-a dat asta!

Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenența oamenilor care activează acolo, cu dorința lor de a face ceva important în viață. Un asemenea moment a venit acum și pentru mine. Acela de a împărtăși din experiența mea antrenorilor și tinerilor jucători din academie”, a spus Ionuț Badea.

Noul director tehnic al dinamoviștilor a activat ca jucător în două perioade, 2000-2001, respectiv 2003-2005.

Ionuț  Badea este licențiat UEFA Pro, a pregătit opt echipe de club în carieră și a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 și 2017. El a jucat în 48 de meciuri a pentru Dinamo în prima ligă, reușind să câștige titlul de campion în 2004 și de trei ori Cupa României, 2001, 2004 și 2005.

Echipele de club conduse de Badea sunt FC Argeș (două mandate), Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și UTA. În 28 de meciuri, Ionuț Badea a fost antrenor secund al echipei naționale a României: 18 cu selecționerul Anghel Iordănescu și 10 cu regretatul Christoph Daum.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal





pixel