Fotbal international Italianul Sandro Tonali, de la Newcastle, a fost suspendat 10 luni din cauza pariurilor

Data publicării:
Facebook Newcastle United
Facebook Newcastle United

Sandro Tonali nu va mai juca fotbal până în august 2024. 



Internaţionalul italian Sandro Tonali, care joacă din această vară la Newcastle United, a primit o suspendare de zece luni pentru că a pariat pe meciuri de fotbal pe platforme ilegale, unele partide chiar ale echipei AC Milan, la care a jucat din 2020 până în 2023, a anunţat, joi, Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC), citată de agenţiile internaţionale de presă.

Tonali (23 ani), care a devenit în această vară cel mai scump jucător italian din istorie, după ce Newcastle a plătit pentru el 70 de milioane de euro, este al doilea fotbalist italian sancţionat în acest scandal al pariurilor sportive, după ce mijlocaşul Nicolo Fagioli (Juventus) a fost suspendat şapte luni.

De asemenea, Tonali, ca şi Fagioli, trebuie să urmeze consiliere pentru dependenţa sa de pariuri şi să discute cu terapeuţi despre experienţa sa încă opt luni, potrivit înţelegerii sale cu FIGC.

Sancţiunea este de aşteptat să se aplice la nivel internaţional, astfel că Tonali va rata restul sezonului şi EURO 2024, în eventualitatea în care echipa Italiei, campioana europeană en titre, se va califica, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: fotbal pariuri sandro tonali suspendare




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel