Tenis Jannik Sinner, finalist în turneul de la Rotterdam ATP 500

Data publicării:
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Jannik Sinner, neînvins de la începutul anului, s-a calificat în finala turneului de la Rotterdam ATP 500. Adversar îi este australianul Alex De Minaur, în fața căruia a câștigat toate cele șase meciuri disputate.



Italianul Jannik Sinner,  cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Rotterdam (Olanda) după ce l-a eliminat sâmbătă pe olandezul Tallon Griekspoor, 6-2, 6-4, în 79 de minute, informează AFP, scrie Agerpres.

Adversarul lui Sinner, câștigătorul turneului de Grand Slam de la Australian Open, va fi australianul Alex De Minaur, care s-a oprit în ”optimi” la Melbourne.

Italianul este favorit în acest meci, acesta impunându-se în toate cele șase partide directe. În plus, Sinner este neînvins de la începutul acestui an, în care a reușit 14 victorii consecutive.

De partea cealaltă, De Minaur (locul 11 ATP), care a împlinit 25 de ani, sâmbătă, s-a impus în prima semifinală de la Rotterdam, în fața lui Grigor Dimitrov (Bulgaria, locul 13 ATP).

Cu aceste rezultate, în clasamentul live ATP, De Minaur a intrat, în premieră, în Top 10, urcând până pe locul 9.

Apreciere pentru Sinner, din Argentina

Coleg de generație și un model pentru tinerii jucători de tenis, Carlos Alcaraz a avut cuvinte de laudă pentru Jannik Sinner.

”Jannik are un moment foarte bun. Nivelul lui de tenis arată încrederea pe care o are. Este un super muncitor și nu mă surprinde că se află în acest moment.

Pentru a-l învinge trebuie să joci la un nivel stratosferic. Mă bucur pentru el pentru că este o persoană foarte bună și faptul că este în acest moment mă ajută să mă perfecționez și să dau tot ce este mai bun din mine”, a spus Alcaraz, scrie Eurosport.

dcsport Team | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?