Fotbal international Javier Tebas, preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, îl anunţă pe Mbappe la Real Madrid. "Va avea 5 ani plini de oportunităţi"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG în urmă cu două zile, iar preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, spune că atacantul francez este jucătorul lui Real Madrid. 



Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, a anunţat sosirea lui Kylian Mbappe la Real Madrid, în această vară, afirmând că pe starul francez îl aşteaptă "cinci sezoane de oportunităţi" la campioana Spaniei, informează cotidianul AS.

Mbappe (25 de ani) se va despărţi la finalul acestui sezon de Paris Saint-Germain, club la care a evoluat începând din 2017, iar fanii lui Real Madrid aşteaptă acum cu nerăbdare anunţul oficial privind trecerea sa la gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Conform presei internaţionale, oficializarea contractului dintre Mbappe şi Real Madrid ar urma să aibă loc după finala Ligii Campionilor, în care spanioli vor înfrunta echipa germană Borussia Dortmund, în data de 1 iunie la Londra.

"Mbappe este jucătorul lui Real Madrid din sezonul viitor. Este unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, alături de Vinicius şi Bellingham. Real Madrid va avea o echipă grozavă", a declarat Tebas într-un interviu acordat ziarului argentinian Ole, adăugând că asta "nu garantează desigur câştigarea campionatelor".

Referitor la acest răspuns, jurnalişti de la Ole i-au spus lui Tebas că Mbappe vine la Madrid cu gândul de a câştiga Liga Campionilor, un obiectiv neatins ca jucător la PSG, iar preşedintele La Liga a replicat: "Dacă a semnat un contract pe cinci ani, are cinci sezoane de oportunităţi".

Kylian Mbappe a primit luni seară Trofeul UNFP, atribuit ce Sindicatul fotbaliştilor profesionişti din Franţa celui mai bun jucător al sezonului, pe care l-a câştigat pentru a cincea oară consecutiv, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?