Baschet Liderul Denver Nuggets, învins de Phoenix Suns. Houston Rackets trece de Oklahoma City Thunder

Data publicării:
Fotografie de la Markus Spiske, Pexels
Fotografie de la Markus Spiske, Pexels

Echipele de baschet Houston Rockets și Phoenix Suns și-au trecut în cont victorii importante, miercuri, împotriva Oklahoma City Thunder, respectiv în fața campioanei en-titre, Denver Nuggets.



Houston Rockets a reușit să atingă a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu 132-126, după prelungiri, în fața echipei Oklahoma City Thunder, miercuri, în deplasare, informează AFP,  potrivit Agerpres.

Houston Rockets, aflată pe locul 11 în Conferința de Vest, a mizat pe Jalen Green, autor a 37 de puncte și 10 recuperări, desemnat jucătorul serii.

Într-o altă partidă, Phoenix Suns a dispus în deplasare, cu 104-97, de campioana en-titre, Denver Nuggets, care rămâne însă lider în Conferința de Vest, cu 51 victorii și 22 înfrângeri.

Starul Kevin Durant a jucat un rol determinant în victoria formației din Arizona, cu 30 de puncte și 13 recuperări, în timp ce vedeta Nikola Jokic a înscris 22 de puncte pentru campioană.

Alte rezultate de miercuri:

- Toronto Raptors - New York Knicks 101-145

- Atlanta Hawks - Portland Trail Blazers 120-106

- Philadelphia 76ers - Los Angeles Clippers 107-108

- Orlando Magic - Golden State Warriors 93-101

- Charlotte Hornets - Cleveland Cavaliers 118-111

- Washington Wizards - Brooklyn Nets 119-122

- Utah Jazz - San Antonio Spurs 111-118

- Memphis Grizzlies - Los Angeles Lakers 124-136

- Minnesota Timberwolves - Detroit Pistons 106-91

- Chicago Bulls - Indiana Pacers 125-99

În Conferința de Est, lider este Boston Celtics, cu 57 victorii și 15 înfrângeri.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Baschet




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel