Formula 1 Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite

Data publicării:
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite.

 



Max Verstappen a obţinut a 56-a victorie din carieră, a noua consecutivă, plecând din pole position. Astfel, triplul campion mondial l-a devansat în clasamentul final pe coechipierul său mexican Sergio Perez în Bahrain.

Monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a completat podiumul, la aproape 20 de secunde de învingător. Acesta a obţinut, totuşi, punctul pentru cel mai rapid tur al cursei, reuşit in extremis.

Înlocuitorul lui Carlos Sainz jr, tânărul britanic Oliver Bearman, s-a clasat la debutul său în Formula 1 pe un excelent loc şapte. Bearman a plecat în cursă de pe locul 11 și a devenit la 18 ani, 10 luni şi o zi, al treilea cel mai tânăr pilot care participă la un Grand Prix de F1.

Australianul Oscar Piastri (McLaren) s-a clasat pe locul al patrulea, iar veteranul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a fost al cincilea. Multiplul campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) s-a clasat pe locul 9.

Clasament
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) a parcurs 308,450 km în 1 h 20:43.273
2. Sergio Perez (Mexic/Red Bull), la 13.643
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari), la 18.639
4. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes), la 32.007
5. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes), la 35.759
6. George Russell (Marea Britanie/Mercedes), la 39.936
7. Oliver Bearman (Marea Britanie/Ferrari), la 42.679
8. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), la 45.708
9. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes), la 47.391
10. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), la 1:16.996
11. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes), la 1:28.354
12. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari), la 1:45.737
13. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
14. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
15. Logan Sargeant (SUA/Williams-Mercedes), la un tur
16. Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
17. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari), la un tur
18. Guanyu Zhou (China/Sauber-Ferrari), la un tur

Cel mai rapid tur: Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) - 1:31.632, în turul 50 (viteză medie 212,624 km/h)
Abandonuri:
Pierre Gasly (Fraţa/Alpine-Renault): cutia de viteze, în turul al doilea
Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes): ieşire în decor în turul al şaselea, conform Agerpres.

Autorul articolului: DCSport Team | Categorie: Formula 1





pixel