Fotbal international Mbappé va fi prezentat pe Bernabéu săptămâna aceasta

Data publicării:
Facebook Fabrizio Romano
Facebook Fabrizio Romano

Superstarul francez a părăsit formația Paris Saint-German la sfârșitul acestui sezon, alăturându-se echipei campioane a Spaniei, Real Madrid.



Mbappé va fi primit pe Bernabeu în această săptămână

Potrivit unei postări realizate de către jurnalistul Fabrizio Romano, duminică, 2 iunie, Real Madrid urmează să-l anunțe pe Mbappé ca nou jucător al echipei campioane a Spaniei la fotbal în această săptămână, după triumful din Liga Campionilor. Informațiile privind prezentarea acestuia în cadrul săptămânii în curs sunt redate și de către presa spaniolă.

Potrivit cotidianului AS, anunțul urmează să fie făcut „în următoarele ore”, după ce ambele părți și-au respectat înțelegerea de a nu oferi niciun indiciu în privința acordului lor până la disputarea finalei Ligii Campionilor, câștigată sâmbătă seară de Real Madrid în fața formației germane Borussia Dortmund (scor 2-0).

Francezul e în cantonamentul pentru EURO 2024


Kylian Mbappé se află în cantonamentul naționalei franceze, care urmează să înfrunte miercuri echipa Luxemburgului într-un meci de pregătire pentru EURO 2024, iar Real Madrid ar dori ca anunțul semnării căpitanului Les Bleus să fie făcut la începutul acestei săptămâni, luni sau marți, ori cel târziu până joi.

„După ce s-a analizat situația, s-a decis că cel mai bine este să se oficializeze contractul înaintea EURO 2024, pentru a se evita ca jucătorul să fie deranjat cu întrebări despre Real Madrid în timpul turneului”, scrie AS.

„Vedeta franceză a semnat zilele acestea ultimele documente de care era nevoie pentru ca operațiunea să fie complet închisă. Cu toate acestea, nu se știe data exactă la care va avea loc prezentarea sa care se dorește să fie una deosebită, cu stadionul Bernabéu deschis publicului în cel mai pur stil al epocii galatice. Dar ideea este că va fi în iulie, după Campionatul European”, mai scrie ziarul madrilen.

AS a mai dezvăluit, de asemenea, că Mbappé va avea un salariu net de 15 milioane de euro pe sezon și va beneficia totodată de 80% din drepturile sale de imagine.

Prima de semnătură pe care o va încasa la sosirea sa la Real Madrid nu a fost dezvăluită, însă presa internațională speculează că aceasta ar putea ajunge până la 100 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?