Echipa nationala Mergi să susții tricolorii la meciurile amicale? Iată regulile pe care trebuie să le respecți

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Spectatorii care au decis să îi susțină pe „tricolori” pe stadionul din Ghencea vor beneficia și de un program prelungit al mijloacelor de transport în comun de suprafață.



„Tricolorii” lui Edi Iordănescu vor evolua în două meciuri de pregătire înaintea turneului final din Germania, împotriva selecționatelor Bulgariei și Liechtensteinului.

Primul meci se va desfășura astăzi, 4 iunie, pe stadionul „Steaua” din București. Partida împotriva bulgarilor va începe la ora 21:30, pe când meciul cu reprezentanții Liechtensteinului va avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 21:00, pe același stadion. 

Federația Română de Fotbal a publicat regulile pe care trebuie să le respecte orice spectator care se deplasează pentru susținerea echipei naționale a României.

Obligațiile spectatorilor

Spectatorii care vor asista la cele două partide sunt obligați să se comporte în conformitate cu legislația românească și cu regulile enunțate în textul următor. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanșa punerea în aplicare a interdicției de acces în arenele sportive din România și poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.

- să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine.să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces; la solicitarea forțelor de ordine/stewarzilor, sunt obligați să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.

- să nu introducă în incinta arenei niciun fel de inscriptii, embleme, pancarte, bannere, afișe sau alte suporturi care conțin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte;

- sunt permise doar steagurile celor patru finaliste/cluburi, drapelul național al României, arborate pe suport din material plastic, felexibil, cu lungimea maximă de 1 m și diametrul maxim de 1 cm și bannere identitare ale facțiunilor;

- dimensiunile bannerelor sau steagurilor nu trebuie să fie mai mari de 2m X 1,5m;

- toate bannerele sau steagurile de dimensiuni mai mari de 2m X 1,5m pot fi permise exclusiv în urma unei solicitări scrise din partea cluburilor și confirmate de organizator după Ședința de cooperare (din data de 09.05.2024).

- să nu introducă și să nu afișeze insemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic.

- să se supună controlului corporal sumar; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicția de a intra în stadion la meciul respectiv.

- Spectatorilor nu le este permis accesul în arenă cu genți/bagaje mai mari decât formatul  A4 (210mm X 297mm X 210 mm).

- să nu pătrundă în incinta stadionului sub influența drogurilor și a substanțelor psihotrope, în stare vădită de beție, să nu introducă și să nu consume în stadion băuturi alcoolice.

- să ocupe locul înscris pe bilet.să nu fumeze în spațiul tribunelor; interdicția este valabilă și pentru persoanele care folosesc țigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate în zonele comerciale/chioșcuri ale celor două tribune și ale celor două peluze.

- să nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forțelor de ordine sau în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.

- să nu săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și alte amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare.

- să nu amenințe cu acte de violență forțele de ordine.să nu dețină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.

să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecționat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).

- să nu provoace și să nu participe la scandal sau la acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalți spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor.

- să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.

- să nu folosească dispozitive LASER.

- să nu își ascundă fața cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenția de a împiedica identificarea.să nu scrie, să nu deseneze pe pereții sau pe gardurile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunțurile sau afișele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator, să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier, să nu distrugă, să nu degradeze scaunele.

- să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) și nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca proiectile.

- să nu staționeze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare.să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forțele de ordine.

Fără obiecte cu simboluri cu un caracter provocator, pe stadion

În plus față de cele menționate anterior, sunt interzise în Stadionul Steaua următoarele:

- tricouri sau alte elemente de vestimentație inscripționate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conținut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, ori ale căror subînțelesuri duc spre aceleași fapte interzise și înscrise în textul de mai sus.

- arme, muniții, torțe, materiale explozive, incendiare sau fumigene; dipozitive de șocuri electrice.orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanțe incendiare ori cuțite, șișuri sau alte obiecte confecționate special să taie sau să rănească.

- aparate foto profesionale și/sau camere de filmat profesionale, tobe cu ambele fețe închise; sunt permise numai tobele cu o singură față; portavoci și stații de amplificare.animale de companie.

La cele două meciuri, accesul copiilor de orice vârstă în Stadionul Municipal Steaua se va face pe baza biletului de acces. Minorii sub 14 ani au acces în arenă doar însoțiți de un adult.

În conformitate cu Protocolul încheiat între organizator și Primăria București, numărul 84845 din data de 21.05.2024, în zilele de 4 iunie și 7 iunie, se vor instituii restricții de trafic gradual, în funcție de necesitate, pentru B-dul Ghencea (segmentul dintre Drumul Sării și Strada Brașov) dar și Strada Titel Petrescu, cu excepția riveranilor și a autovehiculelor de urgență.

Programul STB se prelungește până la ora 01:00.

Porțile stadionului se vor deschide la ora 18:30 pentru România vs. Bulgaria, respectiv la ora 18:00 pentru România vs. Liechtenstein.

Așadar, FRF sfătuiește toți spectatorii să ajungă din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor și pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?