Superliga Romaniei „Mi-e greu să cred că va reuși”. Daniel Pancu nu pare optimist despre venirea lui Neil Lennon la Rapid

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Antrenorul român a declarat că așteptările următorului sezon ale clubului alb-vișiniu vor fi foarte mari, astfel că sarcina noului tehnician irlandez va fi una dificilă.



Daniel Pancu: „Se vor produce schimbări multe în jocul Rapidului”

În calitate de fost antrenor al Rapidului, Daniel Pancu și-a expus viziunile privind echipa alb-vișinie. El nu a părut deloc încântat de ultima decizie a clubului de a începe colaborarea cu nord-irlandezul Neil Lennon. 

„Ca imagine, este un lucru extraordinar (n.r. - aducerea lui Neil Lennon). Doar simplu fapt că se va scrie despre România, despre Rapid în The Sun este un lucru extraordinar. 

Sunt convins că este un antrenor foarte bun, un antrenor care are prezențe și în Champions League, are și o victorie cu Barcelona, doar că în alte condiții, cu alți jucători.

Sunt convins că cerințele vor fi foarte mari și se vor produce schimbări multe în jocul Rapidului, iar obiectivul nu va fi locurile 1-3, ci va fi direct locul 1”, a spus Pancu, la Digi Sport Special.

Pancu este convins că vor urma schimbări mari la clubul giuleștean, mai ales că obiectivele pentru sezonul următor sunt foarte mari: „Vor fi schimbări majore și în jocul Rapidului, dar și în lotul echipei. Sunt convins de asta. Rapid stă bine în atac. Cu excepția lui Hasani, care nu a marcat, restul au fost achiziții bune.

Problema a fost alta. Au fost prea mulți din iarnă și relații interumane au contat foarte mult. Am remarcat asta din iarnă, când am stat cu ei în același hotel 10 zile. La primele două cutremure au cedat. Și din păcate au cedat exact când era cea mai mare nevoie să fie uniți”, a mai spus antrenorul.

„Antrenamente foarte dure, disciplină”

Selecționerul României U21 a explicat problemele cu care se confruntă Rapidul în acest moment, nefiind extrem de optimist privind colaborarea cu Neil Lennon.

„Mi-e greu să cred că va reuși sau că o va face din prima. Lennon mai are o experiență în străinătate, la Omonia Nicosia, unde nu a stat prea mult. Lucrurile sunt diferite, dar aduce o stare de disciplină, de profesionalism, va avea alte cerințe, antrenamente foarte dure, disciplină, vom vedea.

Sunt convins că va avea obiectiv titlul, dar Rapid nu are nicio bază acum. Și nu mă refer la baza de antrenament. Nu are nimic consolidat în acești trei ani. Rapid nu are progrese, Rapid nu are niciun stil imprimat, Rapid nu are un loc 3.

Nu poți de la 6 și 5 să treci imediat pe 1 decât cu jucători foarte, foarte buni. Și asta înseamnă bani mulți”, a mai spus Pancu.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?