Jocurile Olimpice Mihai Covaliu asigură cele mai bune condiții pentru sportivii români, la JO 2024: „Am reușit să găsim soluții!”

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a dat asigurări privind securitatea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris, afirmând că oficialii s-au străduit extrem de mult ca toate condițiile de desfășurare a competiției să se ridice la un nivel înalt.



Covaliu dă asigurări - Parisul este sigur!

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, marți, la Ambasada Franței, că COSR va organiza două centre în care vor fi cazați sportivi români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris, în afara Satului Olimpic, unde va sta cea mai mare parte a delegației.

Oficialul COSR a precizat că într-un astfel de centru va sta înotătorul David Popovici, împreună cu echipa sa, și în al doilea echipa de canotaj împreună cu kaiacistul Cătălin Chirilă.

„În momentul în care te gândești la securitatea ta, cea mai bună opțiune este Satul Olimpic, pentru că acolo stau toți sportivii, acolo există cel mai bun sistem de securitate, de supraveghere, de intrare și de ieșire. În funcție de nevoile și obiectivele pe care le au anumiți sportivi se pot găsi soluții care să fie adiacente celor puse la dispoziție de organizatori. În ceea ce îl privește pe David Popovici și propunerea venită de la Federația Română de Natație, s-a luat în considerare, s-a analizat și am trimis un răspuns către echipa lui.

Bineînțeles că noi ne dorim ca toți sportivii noștri să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire, de cazare, de participare la Jocurile Olimpice și în momentul în care primim o solicitare de acest gen o tratăm cu maximă seriozitate și punem la dispoziție tot ceea ce putem, ceea ce este permis de regulament, pentru că suntem la Jocurile Olimpice și nu la o competiție de nivel mai scăzut”, a spus Covaliu.

CITEȘTE ȘI Ana Maria Brânză, unul dintre sportivii care vor purta flacăra olimpică, la JO 2024

Condiții bune pentru sportivii români

Covaliu a mai declarat că toți oficialii au muncit pentru a le asigura sportivilor români condiții bune pentru a-și desfășura activitățile necesare, în cadrul JO 2024: „Majoritatea sportivilor sunt cazați în Satul Olimpic. În primul rând și în primul rând este normal, pentru că vorbim de atmosfera din Satul Olimpic, de securitatea pe care o pune la dispoziție Satul Olimpic și abia după aceea, vorbim de aceste cazuri particulare care sunt tratate cu maximă atenție și seriozitate.

Bineînțeles că el (n.r. - David Popovici) a venit cu o motivare. În primul și în primul rând, e vorba de traseul pe care îl are de parcurs în Paris. El are în spate un staff tehnic, au analizat toate aceste detalii și în momentul în care îți dorești medalia de aur și ți-ai propus ca obiectiv medalia, iei în calcul toate aceste aspecte.

Datoria noastră este să asigurăm cele mai bune condiții pentru fiecare sportiv. Sunt două astfel de centre pe care noi le-am organizat la Paris, unul pentru el și echipa lui David Popovici și unul pentru canotaj și Cătălin Chirilă, care și-au dorit să fie cât mai aproape de locul de desfășurare a competiției și de locul de pregătire înainte de Jocuri, care este foarte important. Așadar, celor care au solicitat aceste condiții speciale, am reușit să găsim soluții pentru ca ei să fie mulțumiți și să fie mult mai confortabili în a-și atinge obiectivul”, a declarat fostul campion olimpic la sabie.

Mulțumiri aduse Franței

De asemenea, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a mulțumit poporului francez pentru eforturile făcute în organizarea Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Dacă vorbim despre flacăra olimpică și călătoria acesteia către Paris, trebuie să vă spun că am avut onoarea de a participa pe 16 aprilie în Grecia, la Olympia, acolo unde s-a aprins flacăra olimpică. A fost un moment foarte emoționant. Toată această perioadă este încărcată de emoție, ele cresc și așteptăm cu nerăbdare începerea Jocurilor Olimpice, pentru a ne bucura în primul rând de o ceremonie de deschidere extraordinară, pe Sena, așa cum nu a mai fost niciodată.

Sportivii români sunt pregătiți pentru Jocurile Olimpice de la Paris și sperăm ca împreună să ne bucurăm de cât mai multe medalii în capitala Franței. Mulțumim poporului francez pentru eforturile pe care le-a făcut pentru organizare, știm că nu este ușor, dar pentru cea mai mare competiție de pe planetă va fi o sărbătoare”, a afirmat Covaliu.

România a calificat până acum 79 de sportivi la JO de la Paris, la atletism, înot, box, kaiac-canoe, canotaj, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, polo pe apă, tenis de masă, lupte.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel