Superliga Romaniei Mihai Stoica le mulţumeşte fanilor FCSB pentru titlu. "Au fost autori morali". Managerul le-a cerut fanilor să întoarcă ironiile giuleştenilor

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, le-a mulţumit suporterilor echipei pentru modul în care i-au susţinut în drumul spre titlu, dar le-a cerut şi să le întoarcă ironiile suporterilor giuleşteni la meciul cu Rapid din ultima etapă. 



FCSB înfruntă Rapid în ultima etapă din playoff, pe stadionul Giuleşti, duminică, 19 mai, de la ora 21:00. Giuleştenii sunt pe locul 6 în Liga 1, în timp ce FCSB a câştigat deja campionatul. 

Mihai Stoica spune că Elias Charalambous va trimite în teren jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon, dar nu a vrut să dea nume. 

"Vor juca fotbalişti care au nevoie să se antreneze, fotbalişti care au jucat mai puţin, fotbalişti care nu au jucat deloc. Mai lăsăm suspansul cu privire la fotbaliştii care nu joacă deloc. Vedem mâine echipa. Ce e aşa o mare problemă? Mergem frumos în Giuleşti. Prioritar la mecul ăsta este cum vor cânta suporterii noştri campioni, cum vor întoarce ironiile celor de la Rapid de anul trecut. Pentru că cei de la Rapid au fost foarte inspiraţi anul trecut, au venit cu trofee de carton, ne ofereau trofeele, că noi pierdusem şansa de a lupta pentru campionat cu o săptămână înainte. 

Ai noştri au avut petrecerea azi noapte, adică Peluza Nord. Jucătorii au sărbătorit împreună cu noi şi după meciul cu Farul, ad-hoc, şi în cadru organizat după meciul cu CFR. 

Peluza Nord a avut petrecerea de sfârşit de sezon. Cum spuneam, alături de câteva sute de suporteri care au sărbătorit s-a aflat şi trofeul. Că e şi al lor. Au fost chiar autori morali în procent destul de mare. Nu cred că eram în stare să câştigăm atât de categoric dacă nu îi aveam alături. I-am simţit alături ca niciodată. 

După 4-0 cu Rapid, alţii poate îşi dezmembrau favoriţii. La noi a fost o manifestare extraordinară, care pur şi simplu ne-a dat speranţe că vom fi bine pentru că îi avem lângă noi", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?