Fotbal Mircea Lucescu face reclamă bună unui fotbalist român în afara țării

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) este foarte activ, fiind prezent la mai multe meciuri din afara țării.



Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, un nume recunoscut în fotbalul italian, a recomandat într-un interviu acordat cotidianului Il Corriere dello Sport jucători de la Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, dar și pe Darius Olaru (FCSB).

Mircea Lucescu: „Din România îl văd pe Olaru de la FCSB”

În contextul debutului echipei italiene Bologna în Champions League, contra formației ucrainene Șahtior Donețk, Lucescu a vorbit despre jucătorii talentați din Ucraina pe care îi cunoaște după ce le-a antrenat pe Șahtior Donețk și Dinamo Kiev.

„Aș putea chiar să ajung pe stadion, la meci, mi-ar plăcea. Ucraina este a doua mea țară: când faci această meserie și câștigi, chiar și un mic sat ți se pare cel mai frumos din lume. Să vă gândiți acum cum văd eu Ucraina, după ce am câștigat (titluri) cu Șahtior și cu Dinamo Kiev”, a spus Lucescu.

„S-au schimbat multe, e drept, după ce a început războiul brazilienii au plecat, dar dacă aș fi la Bologna aș fi foarte atent, deoarece Șahtior are jucători buni, talentați, foarte rapizi, care sunt foarte periculoși pe contraatac. Nu mai e Șahtiorul de altădată, dar rămâne o echipă bună”, a adăugat tehnicianul de 79 de ani.

„Sudakov și Matvienko. De la Dinamo (Kiev) îi sugerez pe Șaparenko și Vanat, atacant născut în 2002. Din România îl văd pe Olaru de la Steaua (FCSB, n. red.), care poate juca atât ca mijlocaș, cât și ca mijlocaș ofensiv”, a subliniat Lucescu, care s-a referit și la Artem Dovbik, noul atacant al echipei AS Roma: „L-am antrenat, e un băiat bun și un atacant valoros, e evident că va avea nevoie de timp pentru a se adapta. E un jucător care marchează și care are șut puternic”.

Lucescu a relatat că în anul 1990, când a plecat de la Dinamo în Italia, a fost aproape de a ajunge chiar la Bologna, dar în cele din urmă a fost dorit mai mult de Pisa.

„În 1990 mă dorea Gino Corioni (pe atunci președintele clubului Bologna, n. red.), care m-a chemat de mai multe ori. Dar (Romeo) Anconetani (președintele echipei Pisa, n. red.), a fost mai abil și mai iute: l-am văzut venind la Titograd (Podgorica azi, n. red.), cu contractul în mână și nu a plecat până nu am semnat”, a povestit Mircea Lucescu.

Bologna și Șahtior se vor înfrunta miercuri, de la ora 19:45, pe Stadio „Renato Dell'Ara”, la debutul echipei italiene în cea mai importantă competiție intercluburi pe pe continent, într-un nou format din acest sezon, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal





pixel