Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii de fotbal.
UTA a deschis scorul prin Cristian Mihai (38), dar Oţelul a egalat după pauză, prin Juri Cisotti (54), scrie Agerpres.
Oţelul are un singur punct obţinut în ultimele trei etape. UTA venea după trei înfrângeri consecutive în deplasare.
Oţelul Galaţi - AFC UTA Arad 1-1 (0-1), Stadion Oţelul - Galaţi
Au marcat: Juri Cisotti (54), respectiv Cristian Mihai (38).
Arbitru: Ionela Alina Peşu (Mangalia); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Alexandru Filip (Constanţa); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Ştefan Popa (Bucureşti) - LPF
”Am spus că o să fie un meci de angajament, dueluri multe. În prima repriză am fost mult mai prezenți, am avut trei contraatacuri foarte frumoase. Păcat că la ultima pasă nu am găsit soluția cea mai bună. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată și am luat iar gol din fază fixă. Foarte ușor am primit golul, nu aveau voie să te surprindă.
Mă bucur, e un punct într-o deplasare grea și pregătim ultimul meci de acasă cu Botoșani.
Nu știu dacă au fost timorați, dar au fost relaxați. Ei trebuie să fie concentrați 95 de minute cât durează meciul. Ce mă îngrijorează, chiar dacă am avut vântul în spate, nu am reușit să avem ocazii.
Păcat, dacă eram puțin mai atenți puteam să intrăm cu 2-0 la pauză. Sunt foarte aproape locurile, cu o victorie poți să vizezi la play-off, iar cu o înfrângere încep scandările cu demisii. E echilibrat campionatul”, a spus Mircea Rednic.