Stiri Noi taxe pentru jocurile de noroc? 1 milion de euro anual pentru Agenția Națională pentru Sport

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Președinta Agenției Naționale pentru Sport a susținut că suma provenită din taxa de licențiere a caselor de pariuri ar fi benefică sportului românesc.



Președintele Comisiei pentru tineret și sport din Senat, Bogdan Matei, i-a promis președintei Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, în cadrul conferinței „Diplomația Sportivă”, care are loc, marți, la Palatul Parlamentului, că săptămâna viitoare va depune o inițiativă legislativă prin care ANS să beneficieze de 2% din taxa de licențiere a societăților care activează în industria jocurilor de noroc.

Bogdan Matei a explicat care sunt pașii care vor fi făcuți astfel încât ANS să ajungă să beneficieze de aceste sume.

„Este o continuitate a modului de legiferare, pentru că noi anul trecut am legiferat 2% din această taxă de licențiere pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român, iar în urma unui amendament pe care l-am depus, am obținut 0,2% pentru Comitetul Paralimpic.

Între timp, Agenția Națională pentru Sport, reprezentată prin doamna Elisabeta Lipă, a avut o Ordonanță de Guvern ce îi dă posibilitatea la venituri proprii, ceea ce ne dă nouă drum liber să facem această inițiativă legislativă, care aduce un plus financiar către ANS, pentru ca apoi să fie repartizat către ceea ce înseamnă activitatea sportivă.

Din punctul meu de vedere, este foarte important că aceste sume să meargă strict către activitatea de performanță și către sectorul juvenil. Săptămâna viitoare vom avea ședința Comisiei pentru Tineret și Sport din Senat, în care voi prezenta colegilor mei ceea ce am stabilit astăzi și sper ca la sfârșitul săptămânii viitoare să depunem acest proiect legislativ pe parcursul de legiferare, Senatul fiind prima cameră sesizată, și apoi mergând la Cameră Deputaților pe dezbateri. Și sperăm să avem și succes în această inițiativă”, a declarat Matei.

El a precizat că suma de care ar beneficia ANS în urma acestei inițiative legislative s-ar situa în jurul unui milion de euro anual: „Sper să nu greșesc suma, dar cred că este undeva la 800.000 de euro, asta depinde și de ceea ce se întâmplă în sistemul jocurilor de noroc cu noua legislație. Dar, în momentul în care noi am inițiat această lege, cred că era vorba despre 800.000 - 1.000.000 de euro la momentul respectiv. Astăzi nu aș putea să vă spun cu exactitate”, a adăugat senatorul român.

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat că suma provenită din 2% din taxa de licențiere a caselor de pariuri ar fi benefică sportului românesc, având în vedere că statul român nu poate acoperi toate nevoile acestuia.

Elisabeta Lipă: „Eu nu mă las. Și de felul meu sunt foarte norocoasă”

„Este extrem de important pentru sportul românesc. Și mă bucur că se dă o importanță deosebită sportului, pentru că realizăm că sportul este cel mai bun ambasador al acestei țări. Și dacă vorbim de Jocurile Olimpice și Paralimpice, iată cât de fericiți suntem atunci când urcăm steagul românesc pe cel mai înalt catarg.

Și din această conferință trebuie să iasă ceva frumos. Am primit o promisiune și asta pentru că niciodată bugetul statului nu va putea acoperi nevoile sportului, pentru că sportul se dezvoltă ca inteligența artificială, cu viteza luminii, are nevoie de o tehnologie nouă, ca tot ceea ce au la dispoziție adversarii noștri. și dacă nu ținem pasul cu ei, normal că rămânem în urmă.

Dacă ne dorim să fim mai buni de la o ediție la alta, atunci trebuie să investim. Cum să investim, pentru că statul nu poate acoperi toate nevoile așa cum spuneam? Și dacă s-a putut pentru alte instituții, și asta este foarte bine, atunci și Agenția Națională pentru Sport trebuie să beneficieze de un procent, pentru că are grijă toate cele 80 de federații, 70 finanțate, și știți cum e întotdeauna, oricât ai da, nu ajunge, tot timpul va fi cineva nemulțumit. În funcție de priorități, de rezultate, de evaluare, și investiția poate fi pe măsură.

Eu îmi doresc din tot sufletul ca acest lucru să se întâmple, mai ales că au promis. Eu nu mă las. Și de felul meu sunt foarte norocoasă și sunt ferm convinsă că va ieși ceva bun din toată această poveste frumoasă”, a declarat Elisabeta Lipă.

Fost ministru al Sportului, Bogdan Matei, a precizat că sportul românesc are nevoie și de alte modificări legislative pentru a se putea dezvolta.

„Orice sumă este benefică pentru sportul românesc. Cu o direcționare corectă, orice sumă este benefică și va trebui să facem pași importanți în ceea ce înseamnă legea sponsorizării. Și va trebui să avem o dezbatere amplă cu toți actorii implicați pentru a vedea ceea ce putem face ca această lege a sponsorizării, și aici mă refer la mediul privat.

Va trebui să facem o analiză și pe Legea 350 și pe Legea 500, care prevede astăzi facilitățile pe care mediul privat le are pentru a direcționa anumite sume către sportul de performanță. Este un ansamblu de legi”, a afirmat Bogdan Matei.

Mai multe personalități din lumea sportului, precum Elisabeta Lipă sau Mihai Covaliu, dar și reprezentanți ai corpului diplomatic participă la conferința „Diplomația Sportivă”, organizată marți, de Comisia pentru politică externă și Comisia pentru tineret și sport din Senatul României, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Institutul Sportiv Român (ISR), la Palatul Parlamentului.

Evenimentul este structurat în format „masă rotundă” cu trei teme principale de dezbatere cu speakeri desemnați, intitulând-se: „România pe harta diplomației sportive”, „Sportul ca instrument diplomatic” și „Sportul ca brand de țară”, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Stiri





pixel