Grand Slam Novak Djokovic, numai într-un cântec de vioară la Wimbledon. Se califică în sferturi, după o victorie facilă

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Campionul sârb evoluează excelent pe iarba londoneză, deși a fost supus unei intervenții chirurgicale în urmă cu o lună.



Djokovic nu e oprit nici de o intervenție chirurgicală

Sârbul Novak Djokovic (2 ATP) a avut nevoie doar de trei seturi să îl învingă pe danezul Holger Rune (15 ATP) în optimile de finală la Wimbledon. Câștigător în șapte rânduri a competiției din Londra, Nole și-a rezervat un loc în sferturile de finală după un meci care a durat două ore și cinci minute, scor 6-3 6-4 6-2.

Fostul lider mondial îl va întâlni pe australianul Alex De Minaur (9 ATP), în sferturile de finală. Sârbul conduce cu 2-1 în meciurile directe.

La finalul partidei, Djokovic a explicat modul în care huiduielile din public nu îl fac decât să evolueze mai bine, nu înainte de a face un gest identic cu cel din meciul din runda anterioară, câștigat în fața lui Alexei Popyrin (47 ATP), imitând modul în care cântă la o vioară, fiind îndreptat către tribuna în care se află familia sa, respectiv Jelena Djokovic și copiii săi, Stefan și Tara Djokovic.

Pentru Djokovic, calificarea în sferturile de finală de la Wimbledon 2024 înregistrează cea de-a șaizecea prezență într-o astfel de fază a competițiilor majore.

Anul trecut, singurul turneu de Mare Șlem la care Nole nu a triumfat este Wimbledon, unde a fost învins în ultimul act de spaniolul Carlos Alcaraz.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Grand Slam




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?