Turnee ATP Novak Djokovic se retrage de la Turneul ATP Masters 1.000 de la Miami

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Novak Djokovic, numărul unu mondial al tenisului masculin, a anunțat sâmbătă că se retrage din turneul ATP Masters 1.000 de la Miami, programat între 20 și 31 martie, la doar câteva zile după ce a fost eliminat surprinzător în turul 3 al turneului de la Indian Wells.



"Din păcate, anul acesta nu voi juca la turneul de la Miami. În această etapă a carierei mele, trebuie să găsesc un echilibru între viața mea privată și programul meu profesional", a declarat sârbul în vârstă de 36 de ani pe rețelele de socializare.

Eliminarea sa în turul 3 de la Indian Wells a venit ca o surpriză, fiind învins de italianul Luca Nardi, în vârstă de 20 de ani, locul 123 ATP.

Djokovic, câștigător a 24 de turnee de Mare Șlem, a revenit în circuit în California după înfrângerea suferită în ianuarie în semifinala de la Australian Open.

"Sunt într-un ciclu negativ de trei sau patru turnee", a explicat sârbul după înfrângerea în fața lui Nardi.

"Joc mai puține turnee, sunt mai selectiv, așa că nu mă simt deloc bine să pierd atât de devreme. Nu am câștigat încă niciun titlu anul acesta, nu sunt obișnuit cu așa ceva, dar asta e situația", a adăugat el.

Djokovic nu a indicat încă unde va juca din nou, în condițiile în care se apropie sezonul pe zgură, cu turneul de la Monte Carlo, programat între 7 și 14 aprilie.

dcsport Team | Categorie: Turnee ATP




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?