Echipa nationala Nu curg doar laude la adresa lui Mircea Lucescu. Cuvinte dure pentru selecționerul român: „Ai început deja să te vaiți”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

La întoarcerea pe banca tehnică a echipei naționale a României, Mircea Lucescu a reușit să înregistreze două victorii, doar că nu toate părerile sunt pozitive în privința noului antrenor al „tricolorilor”.



„Băi Mircea cel Bătrân, că tânăr nu mai ești...”

Ioan Sdrobiș crede că Mircea Lucescu își strică imaginea construită în toată cariera de antrenor, după ce a acceptat să preia conducerea echipei naționale de fotbal a României.

„Sunt foarte dezamăgit de Mircea Lucescu, iar voi o să începeți acum după două victorii, iar să îl ridicați din nou în slăvi. Il Luce, Il Luce, Il Luce. Il Luce în sus, Il Luce în jos. Dar uite că Il Luce al vostru era să se facă în Ghencea de râs. Ăia au avut gol valabil, iar dacă nu era VAR-ul, atunci al vostru nenea Il Luce mânca o bătaie de toată frumusețea de la Lituania.

Și pe ce loc e Lituania? Băi, Mircea! Băi Mircea cel Bătrân, că tânăr nu mai ești, ai început deja să te vaiți, așa cum ai făcut mai mereu toată viața ta în antrenorat? Și eu tot Sdrobiș cel Bătrân sunt, că nici eu nu mai sunt tânăr. Tu ai 79, iar eu 78. Nici bine nu s-a terminat meciul că ai început să te vaiți de gazon, că aia sunt înalți, că una, că alta, dar tu realizezi pe ce loc sunt ăia? Ăia nu au jucat tot pe gazonul ăla?

Pe ce loc e Lituania? Acum ai înțeles de ce Edi îi mai schimba pe unii titulari la dublele astea din trei în trei zile? El știa jucătorii noștri, știa că unii nu prea duc mereu la meciuri din trei în trei zile la un ritm ridicat. Fie că era vorba de Man, Moruțan sau altul. El îi mai rotea pe cei din față. Tu ai schimbat doar portarul.”, a spus Sdrobiș.

Chiar dacă „tricolorii” conduși de Lucescu au învins Lituania, în al doilea meci din Liga Națiunilor, scor 3-1, Sdrobiș nu are încredere că echipa națională a României se va putea califica la Cupa Mondială (2026).

„Faceți voi nuntă că am bătut Lituania cu Mircea Lucescu, că o să vedeți când o să dăm peste balaurii din Europa cum o să fie”

„Însă, ai avut noroc cu ăla mic de la Craiova, cu Mitriță și cu ăla mic al lui Gică Hagi, cu Ianis, că altfel era să te bată o echipă de tot râsul. Bine că i-ai trimis pe teren în locul ălora de la Parma, că erau rupți de efort. Însă, eu nu înțeleg un lucru: Pentru ce ai acceptat să te întorci după atâta amar de vreme la națională? Să te întorci singur cuc? Să îi accepți jocurile lui Stoichiță? Să îți bage el pe gât pe toți oamenii ăia din staff? Voiai să bați recordul mondial, că ești cel mai bătrân selecționer? Nu!

Tu ești Mircea Lucescu. Ai făcut generația României din 84. Ai făcut generația lui Dinamo. Ai făcut înainte de toate treabă bună la Corvinul. Ai făcut treabă în străinătate, acolo unde ai câștigat trofee, dar acum ce o să lași în urmă? Că nu poți să mai vii în fața noastră să spui că asta e generația făcută de tine, că nu ai cum.

Mă așteptam să aduci acum cu tine un om de al tău de încredere și să formezi și un tânăr antrenor, așa cum ai format zeci de fotbaliști. Uite și mie mi s-a dat o treabă aici la Onești, dar mi-am adus un copil să îl cresc. L-am adus pe Dănănae, 39 de ani. Tu pe cine ai adus să crești lângă tine la națională? Nu am nimic oameni buni, dar voi știți că eu ce am avut de spus mereu am spus mereu despre Lucescu, fie că i-a convenit, fie că nu.

Vă spun sincer că după ce Lituania ne-a dat golul doi și încă nu se ajunsese la VAR, chiar m-am gândit la Lucescu. Mă gândeam că numele lui nu are nevoie de o înfrângere cu o echipă după locul 130 și ceva și chiar îmi părea rău.

Mircea va avea mult de muncă și nu știu dacă sigur, așa cum este acum venit pe la națională, are energia și poate să mai ducă la stresul ce va urma. Că e clar că la mondiale nu poți să ajungi, dacă nu ajungi cel puțin la nivelul Olandei sau al Belgiei. Și ați văzut ce a făcut și Belgia? Ca să ajungem la mondiale trebuie să ne luptăm cu Franța, Portugalia, Anglia, Germania, etc?

Are Mircea forța la 79 de ani să mai treacă prin astfel de bătălii? La anul face 80. Păi el dacă acum o dă pe gazon, sau că unii sunt înalți, că alții nu mai știu ce, păi când dăm de jucători de sute de milioane ce o să mai zică? Faceți voi nuntă că am bătut Lituania cu Mircea Lucescu, că o să vedeți când o să dăm peste balaurii din Europa cum o să fie”, a mai spus Sdrobiș, pentru ProSport.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala





pixel