Fotbal international Olimpiu Moruțan revine curând pe teren: „Se antrenează cu grupul”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Jucătorul român în vârstă de 25 de ani a suferit o accidentare gravă în primăvara anului 2024.



Olimpiu Moruțan, așteptat să revină pe teren

Jucătorul român în vârstă de 25 de ani s-a accidentat în timpul partidei disputate pe 23 aprilie, din semifinala Cupei Turciei, dintre formațiile Ankaragucu și Beșiktaș (0-0), fiind înlocuit în timpul meciului. Fotbalistul a ratat EURO 2024, dar a fost prezent alături de colegii săi la competiția europeană. El a suferit o ruptură a tendonului lui Achile, fiind operat la scurt timp după incident.

Așteptat să revină pe terenul de fotbal în luna noiembrie, se pare că Moruțan are șanse mari să joace din nou în luna decembrie a acestui an. Informațiile au fost oferite de impresarul Giovanni Becali, care a spus că jucătorul a revenit deja la antrenamente.

Moruțan, legitimat la echipa italiană Pisa din Serie B și împrumutat la Ankaragucu, nu a jucat niciun meci din actualul sezon din cauza accidentării.

„Sper să își revină și Moruțan, să dea o mână de ajutor. Este deja la Pisa, se antrenează cu grupul. Dar va mai dura puțin până intră în programul de pregătire al echipei. Este posibil să îl vedem încă din decembrie. Poate să prindă un meci sau nu. Să prindă o jumătate de oră.

După pauza de iarnă, sper să intre cu dreptul și să înceapă să joace meciuri ca titular. A fost un an de coșmar pentru el”, a spus Giovanni Becali, conform Fanatik.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel