Homepage Opiniile presei belgiene despre „tricolori”: „Adevărate probleme ofensive ale românilor”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Echipa națională a României face parte din Grupa E la Campionatul European de fotbal din Germania, alături de selecționatele Ucrainei, Belgiei și Slovaciei.



Echipa națională a României suferă în ofensivă

„România, o lipsă de creativitate care stârnește îngrijorare”, a scris miercuri, site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF, cu ceva mai mult de o săptămână înaintea meciului de la EURO 2024 dintre selecționatele antrenate de Edward Iordănescu și Domenico Tedesco.

„Doar trei goluri în patru meciuri amicale. Tricolorii sperau fără îndoială că vor avea o pregătire mai reușită. Exceptând Columbia, coechipierii lui Răzvan Marin au înfruntat adversari importanți.

Irlanda de Nord, Bulgaria și Liechtenstein s-au deplasat la București. Doar prima dintre acestea (Irlanda de Nord - n. r.) a primit gol. Semn al unor adevărate probleme ofensive ale românilor”, susține RTBF, potrivit căreia primul meci al României la turneul final, împotriva Ucrainei, ar putea fi deja decisiv.

Dintre cele trei adversare ale Belgiei în Grupa E, Slovacia „este, fără îndoială, cel care sperie cel mai puțin”, dar este în formă, așa cum arată rezultatele ultimelor amicale, și are la dispoziție tot lotul, în frunte cu Milan Skriniar, notează aceiași jurnaliști de la RTBF.

Despre Ucraina, aceștia susțin că este „adevăratul adversar numărul 1” al Belgiei, pe care ar putea s-o destabilizeze.

„Indiferent de forma adversarilor, diavolii noștri vor fi favoriți la fiecare meci. Depinde de ei să-și asume statutul”, au conchis cei de la RTBF, citați de Agerpres.

Programul României la EURO 2024

- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 16:00)

- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)

- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Homepage





pixel