Superliga Romaniei „Oțelul a avut un parcurs fantastic”, crede Pușcaș. Echipele fruntașe din play-out, „în vacanță”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Marcel Pușcaș crede că formațiile care se află în fruntea play-out-ului SuperLigii sunt deja cu gândul la vacanță, doar că echipa lui Dorinel Munteanu va încerca să arate fotbalul cu care a obișnuit suporterii până acum.



„U” Cluj, Oțelul și UTA, în vacanță

Pușcaș a mai menționat că unele formații din fruntea play-out-ului se află deja în vacanță, astfel că fiecare meci din ultima etapă a sezonului poate aduce rezultate neașteptate.

„Echipele contra cărora joacă unele contracandidate sunt, poate, în vacanță. Cum ar fi 'U' Cluj, Oțelul sau UTA. Știm foarte bine că jucătorii pot fi cu gândul la vacanță. Mă aștept de la Petrolul să aibă un atitudine foarte bună, măcar din punct de vedere financiar. Poate reușesc să urce în clasament și să încaseze 200.000 de euro în plus.

Mă aștept de la orgoliul Galațiului să confirme ceea ce spune toată lumea despre echipă și despre Dorinel, despre care cred că a avut un parcurs fantastic. Cred că 'U' Cluj poate să demonstreze că a avut un an bun, mai ales că au fost și discuții despre înlăturarea lui Neluțu Sabău.

Mă aștept și la orgoliul celor de la UTA, Rednic a avut cel mai bun parcurs cu UTA de 50 de ani. Sper să fie motivați. Gândul fotbaliștilor e la vacanțe. Asta e singura mea reținere. Dacă ar fi o miză și de o parte și de alta, nu ar trebui să ne facem probleme, cu condiția ca noi să obținem cele trei puncte”, a spus oficialul celor de la FC U Craiova.

Pușcaș speră să câștige în fața celor de la FC Hermannstadt

Oficialul din Bănie încă are speranțe ca echipa Craiovei să ajungă pe loc de baraj: „Nu credeam nici noi că vom ajunge aici și nu cred că o făcea nimeni... Din păcate, suntem în situația asta și au mai fost și alte echipe așa. Voluntari acum câțiva ani, Astra. Asta e! A fost un ciclu rău și sper ca în ultima etapă să batem la Sibiu și să beneficiem și de o conjunctură favorabilă din partea altor contracandidate. Nu știu ce calcule pot fi, dar nu cred că toate echipele angrenate în disputa asta pentru evitarea retrogradării vor câștiga.

Ce-i sigur este că noi trebuie să învingem... Pe noi ne preocupă mai puțin alții și așa trebuie să fie. Eu cred că dacă vom câștiga, vom putea să prindem loc de baraj. Toate meciurile sunt importante, nu suntem doar noi în situația asta. Toți care joacă cu sabia deasupra capului trec printr-o situație similară. Nu va fi ușor nici pentru Voluntari, nici pentru Botoșani, nici pentru Iași“, a declarat Marcel Pușcaș, la Fanatik Superliga.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?