Fotbal Oțelul Galați, formația care a jucat cele mai multe meciuri în acest sezon

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Elevii lui Dorinel Munteanu au evoluat în cele mai multe meciuri din acest sezon al SuperLigii și Cupei României, adunând 47 de jocuri.



Fotbaliștii de oțel ai lui Dorinel

Pregătirile fizice caracterizate de mulți specialiști ca fiind draconice ale antrenorului Dorinel Munteanu se pare că au dat roade în sezonul care abia s-a încheiat. În acest mod, elevii „neamțului” au reușit performanța de a rezista în nu mai puțin de 47 de meciuri, atât din cadrul întrecerii din SuperLigă, cât și din competiția Cupei României.

În actualul sezon, Oțelul Galați a înregistrat 16 victorii, 19 remize și 12 înfrângeri. Gruparea dunăreană s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul SuperLigii, cu 36 puncte, la un punct distanță de liderul UTA Arad. În ceea ce privește competiția din Cupa României, gălățenii au ajuns până în ultimul act, unde au fost învinși de către reprezentanța celei de-a doua divizii de fotbal, Corvinul Hunedoara, transilvănenii înregistrând o premieră.

CITEȘTE ȘI Cine îl mai contestă pe Dorinel? Oțelul Galaţi are din nou cantonament la Vatra Dornei

Oțelul Galați așteaptă un nou stadion

Ultimele rezultate din competițiile interne ale echipei conduse de antrenorul Dorinel Munteanu au determinat administrația municipiului să dea startul unui proiect major de infrastructură în domeniul fotbalului.

Au apărut noi detalii despre proiectul privind modernizarea actualului stadion „Dunărea” din municipiul Galați, care are o capacitate de 24.000 de locuri, fiind aflat actualmente în paragină. Se pare că se pregătește caietul de sarcini al licitației pentru studiul de fezabilitate a viitorului stadion de la malul Dunării.

„Ca studiul de fezabilitate să fie așa cum ni-l dorim, trebuie să știm ce să le cerem celor care îl vor întocmi. Ne consultăm cu specialiști în domeniu, cu arhitecți, cu Federația Română de Fotbal, cu experți care au mai lucrat în astfel de proiecte. Este o investiție extrem de importantă și de anvergură din toate punctele de vedere, de aceea trebuie făcută ca la carte”, a spus primarul municipiului Galați, potrivit Pro Lider FM.

Ne dorim să fie o arenă nu doar pentru fotbal, ci și pentru alte evenimente, de aceea trebuie să atingem toate punctele de interes. Ne dorim să fie un stadion care să poată fi omologat UEFA, de aceea ne consultăm cu FRF pentru ca, din construcție, să atingem toate criteriile de omologare”, a mai explicat primarul Ionuț Pucheanu.

Dorinel Munteanu, foarte implicat în proiect

Primarul a mai dezvăluit faptul că în proiectul de construcție a stadionului este implicat și managerul tehnic al Oțelului Galați, Dorinel Munteanu: „Dau din casă acum, Dorinel Munteanu ne-a pus în legătură cu o doamnă arhitect din Spania, specialistă în construcția de stadioane și nu numai, care s-a arătat dispusă să ne consilieze. Avem un dialog permanent cu doamna pentru a găsi cea mai bună soluție. Am văzut stadionul din Sibiu, la finala Cupei României. E cochet, mi s-a părut OK, dar al nostru va fi mai mare, dublu aș spune, și mai modern, mai frumos”, a mai spus Pucheanu.

Suma aferentă realizării studiului de fezabilitate a fost prinsă în bugetul Municipiului Galați pe 2024, suma aproximativă atingând 2,5 milioane de lei. Se estimează că licitația pentru studiu va fi lansată până la sfârșitul lunii iunie, iar realizarea acestuia ar putea dura circa șase luni. Stadionul gândit de Primărie ar urma să aibă cel puțin 25.000 locuri și se va ridica pe amplasamentul actualului stadion municipal „Dunărea”.

Costurile vor fi stabilite de studiul de fezabilitate în funcție de dotările și utilitățile dorite de Primărie. Cât privește finanțarea, primarul Ionuț Pucheanu susține că o parte va surveni din bugetul Companiei Naționale de Investiții (CNI): „A venit vremea ca CNI să se uite și spre Galați, că până acum ne-au ocolit. Au dat bani peste tot, numai la Galați nu.

Eu spun că anul viitor depunem documentația completă la CNI pentru finanțarea stadionului. E o dorință a gălăţenilor. Galațiul și iubitorii sportului din Galați merită un stadion cum au toate orașele mari din România”, a concluzionat primarul municipiului Galați.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?