Oţelul Galaţi a fost la un pas să îl transfere pe Filip Blazek, fundaşul central exilat de Marius Şumudică la Rapid, dar jucătorul a ales Unirea Slobozia. În schimb, gălăţenii vor aduce un alt fotbalist de la Rapid, pe atacantul Alexandru Stan, împrumutat în prima parte a sezonului la Gloria Buzău.
Conform surselor DC Sport, fundaşul central Filip Blazek a fost la un pas să bată palma cu Oţelul Galaţi, însă în cele din urmă jucătorul exilat de Marius Şumudică a ales Unirea Slobozia, unde va juca sub comanda lui Adrian Mihalcea. Rapid a plătit 250.000 euro pentru Blazek în vara trecută, însă acesta a fost tras pe linie moartă în Giuleşti odată cu venirea lui Marius Şumudică. În plus, Şumudică nu l-a luat nici în cantonamentul din Dubai.
În schimb, la Galaţi vine Alexandru Stan de la Rapid. Atacantul a fost împrumutat la Gloria Buzău în prima jumătate a sezonului, iar acum vine să pună umărul la salvarea celor de la Oţelul.
De asemenea, conform aceloraşi surse, Oţelul Galaţi s-ar afla în tratative cu un fundaş central francez.
Amintim că în această iarnă Oţelul i-a cedat pe Alexandru Pop la Dinamo şi pe Juri Cisotti la FCSB, şi s-a despărţit de Stipe Juric (transferat între timp la CFR Cluj), Josip Tomasevic, Maksym Kovalov şi Vasilje Djuric.
În plus, spun sursele noastre, Diego Zivulic ar fi şi el cu gândul la plecarea de la Galaţi, având o ofertă mult mai avantajoasă din zona arabă.
"SC Oțelul Galați anunță transferul mijlocașului stânga Alexandru Burcea de la Concordia Chiajna, grupare de Liga 2. Alex, fost internațional U18 și U19, a semnat un contract până în vara acestui an, atunci când clubul nostru va putea opta pentru un transfer definitiv.
Andreas Alexandru Nicolae Burcea, care va împlini 20 de ani la finalul acestei luni, este bucureștean, are 1.77 metri și activează ca aripă stângă, având calități pentru a juca și în banda dreaptă. Crescut la centrele juvenile ale cluburilor Dinamo București și Academica Clinceni, Burcea a făcut pasul spre seniorat în vara anului 2022, atunci când a semnat un contract cu Concordia Chiajna.
Pentru formația ilfoveană, Alexandru a susținut în doi ani și jumătate 52 de partide oficiale (50 în Liga 2 și 2 în Cupa României), reușind să marcheze 5 goluri.
Noul jucător al Oțelului a fost selecționat în anul 2023 și la acțiunile naționalelor Under 18 și Under 19 ale României", transmite clubul pe site-ul oficial.