Superliga Romaniei Poliţia Capitalei, prima reacţie în cazul Daniel Niculae. Preşedintele FC Rapid, dus la audieri în cazul petardelor de pe stadion

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Daniel Niculae, preşedintele FC Rapid, a fost luat de poliţişti de acasă şi dus la audieri, într-un dosar legat de introducerea materialelor pirotehnice pe Arena Naţională la meciul dintre Rapid şi FCSB de sâmbăta trecută. 



Dan Şucu, patronul Rapidului, este cel care a făcut anunţul. 

"Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă.”, a spus Dan Șucu, la emisiunea AS.ro LIVE.

"Vorbim de seriozitate, de respect, şi mă trezesc că preşedintele meu e ridicat pe nişte considerente...", a mai spus Dan Şucu. "A fost dus la audieri, nu reţinut. Sper să nu se ajungă la aşa ceva", a completat acesta. 

Poliţia Capitalei a dat un comunicat de presă în care explică ce s-a întâmplat. 

"Astăzi,  14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.
  
Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", a transmis Poliţia Capitalei printr-un comunicat de presă. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?