Superliga Romaniei Portarul Iustin Popescu, unul dintre posibilele transferuri ale celor de la Oţelul Galaţi

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Oţelul Galaţi a renunţat la portarii Relu Stoian şi Eduard Pap, însă s-ar putea întări cu un goalkeeper din Liga II. 



Este vorba despre Iustin Popescu, portarul celor de la AFC Chindia Târgovişte, care a fost prezent la reunirea lotului celor de la Oţelul Galaţi. De altfel, şi fostul său club spune că portarul a cerut rezilierea contractului, pentru a putea semna cu o formaţie din Liga 1. 

"Portarul Iustin Popescu, la mai puțin de 36 de ore de la terminarea ultimului meci al sezonului din Liga 2 împotriva CSM Slatina, a acționat AFC Chindia la instanțele sportive, dovedindu-și astfel “atașamentul “ față de club. A fost primul sportiv al clubului care a făcut acest gest, când încă nici nu ajunsese bine acasă.

După acest episod, la doar câteva zile, Iustin Popescu A IMPLORAT conducerea clubului în a-și rezilia contractul, cu pierderi financiare importante pentru dansul, doar pentru ca dorea să joace la un club de Liga 1. Există dovezi în acest sens.

Luând act de dorința jucătorului de a evolua într-o ligă superioară, chiar și cu pierderi financiare semnificative pentru el, AFC Chindia a fost de acord cu propunerea lui Iustin Popescu și a acceptat terminarea contractului înainte de termen, luând în considerare în primul rând dorința expresă a jucătorului de a pleca de la echipa, dorința afirmată în scris, în repetate rânduri. Nu ne putem împotrivi niciodată dorinței de a progresa a unui sportiv ce a activat în cadrul clubului nostru.

Fără a dori intrarea în nicio polemică, precizăm ca îi mulțumim lui Iustin Popescu pentru rezultatele meritorii pe care le-a avut la Chindia în ultimele luni, dupa plecarea lui Dorin Railean. Vei rămâne mereu în sufletele noastre și îti dorim mult succes in Liga 1!!!", au scris cei de la AFC Chindia pe Facebook. 

Iustin Popescu a apărut la reunirea lotului celor de la Oţelul Galaţi şi chiar s-a fotografiat cu fanii prezenţi la acest moment. 

Iustin Popescu este născut în 1993 la Craiova şi 1,84 m înălţime. Acesta a mai jucat în carieră la Fortuna Poiana Câmpina, Dinamo Bucureşti, Berceni, Petrolul Ploieşti, Unirea Târlungeni şi CS Mioveni. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?