Superliga Romaniei Rapid îl vrea pe Louis Munteanu, după dubla din primul meci din playoff. Gică Popescu acuză o lipsă de fair-play

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Farul a învins Rapid în Giuleşti în primul meci din playoff, cu dubla lui Louis Munteanu. Giuleştenii anunţă că atacantul împrumutat de la Fiorentina este o ţintă clară de transfer pentru vara viitoare, mai ales dacă Albion Rahmani va pleca la o altă formaţie. Gică Popescu, preşedintele Farului, acuză o lipsă de fair play, mai ales că declaraţiile vin înaintea meciului dintre Farul şi FCSB. 



Louis Munteanu este împrumutat de Fiorentina la Farul Constanţa, însă are şanse mari să schimbe echipa din vară. Victor Angelescu, acţionarul minoritar al celor de la Rapid, anunţă că atacantul este o ţintă pentru atacul giuleştenilor din vară, mai ales după dubla marcată în poarta lui Aioani la meciul dintre Rapid şi Farul, din playoff. 

"Ni-l dorim pe Louis Munteanu, este una dintre țintele noastre pentru vară, mai ales dacă Rrahmani va pleca. Este unul dintre cei mai buni atacanți români. Nu pot să intru în discuții, în detalii, dar suntem interesați de el.

Trebuie să vorbim cu cei de la Fiorentina, mai sunt și alte cluburi interesate, dar vom încerca să-l aducem. Este o țintă clară pentru noi, a demonstrat că este unul dintre cei mai buni atacanți din Superliga. Este tânăr, ne-a dat și nouă două goluri.

Avem doi atacanți, Rrahmani și Burmaz. Noi credem că dacă Rrahmani va juca cum a jucat până acum, va fi foarte greu să-l ținem. Louis Munteanu ar fi un înlocuitor perfect. S-ar potrivi la noi, e un jucător de perspectivă pentru echipa națională. Rapid este interesată de el", a spus Victor Angelescu la Fanatik Superliga. 

Gică Popescu acuză o lipsă de fair play 

Preşedintele celor de la Farul Constanţa, Gică Popescu, îl acuză pe Victor Angelescu de lipsă de fair play, în condiţiile în care declaraţiile vin cu doar câteva zile înainte ca Farul să înfrunte FCSB în etapa a doua a playoff-ului. 

"Nu trebuie să-l motiveze Rapid sau orice alt club pe Louis Munteanu! Îl motivăm noi suficient, și pe el, și pe ceilalți fotbaliști. Munteanu nu are nevoie de motivații exterioare, are cea mai bună motivație la Farul. 

Fiind în competiție, acel jucător fiind la o adversară, nu poți să ieși public să declari... Chiar dacă e adevărat. Nu e fair-play! Noi, Farul, suntem în play-off cu Rapid, ar trebui ca toți oficialii, reprezentanții, cluburilor să fie atenți la declarații ce pot influența situații.

Nu se fac astfel de lucruri! Astfel de chestiuni... (ridică vocea) E doar o chestiune de fair-play. Competiția e în desfășurare, noi ne luptăm cu Rapid în același play-off, venim după o evoluție foarte, foarte bună în Giulești, pur și simplu, nu se fac astfel de declarații", a ripostat Gică Popescu pentru Gazeta Sporturilor.

Louis Munteanu a marcat 7 goluri în acest sezon şi a dat trei pase decisive. Sezonul trecut, atacantul constănţenilor a marcat de 10 ori şi a pasat decisiv de 5 ori. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?