Echipa nationala Raul Rusescu a numit „tricolorul” pe care îl consideră surpriză în lotul echipei naționale

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Selecționerul român Edward Iordănescu a convocat 26 de jucători pentru Campionatul European de fotbal din Germania (14 iunie - 14 iulie).



Daniel Bîrligea, titular cu Ucraina?

Fostul fotbalist Raul Rusescu consideră că Daniel Bîrligea ar trebui să fie titular în meciul de debut al naționalei României, respectiv partida programată în fața selecționatei ucrainene.

„Edi Iordănescu ne-a făcut o surpriză și l-a luat pe Bîrligea la Euro. El a fost și în preliminarii, dar nu a jucat. Cu Bulgaria, mi-am dat seama că ne vom apăra la Euro și vom juca pe contraatac. 

Drăguș, Man, Mihăilă și Coman au viteză, explozie și ne vom baza pe asta. La meciul cu Ucraina, aș juca cu Bîrligea în centrul atacului, iar la cel cu Belgia, cu Drăguș. Belgienii suferă când au în fața lor jucători cu viteză”, a spus Rusescu, potrivit gsp.ro

Daniel Bîrligea, în vârstă de 24 de ani, a încheiat sezonul recent al Superligii reușind să înscrie 14 goluri din totalul de 40 de apariții, fiind al doilea marcator din lotul celor de la CFR Cluj, după Philip Otele (18 goluri).

Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024

PORTARI

Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Programul României la EURO 2024

- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 16:00)

- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)

- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?