Fotbal Răzvan Burleanu, mesajul finalului de an. Calificarea la EURO 2024, "consecinţă a unei strategii bine conturate"

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a transmis un mesaj suporterilor la finalului anului 2023. 



”În acest moment doresc să împărtăşesc bucuria cu suporterii români, bucuria de a reveni la un turneu final. Calificarea naţionalei de seniori la EURO 2024 reprezintă o performanţă dorită de toţi.

A fost o călătorie presărată cu provocări şi eforturi susţinute, iar rezultatul nu doar confirmă ci şi marchează viziunea FRF. Această performanţă nu ar fi fost posibilă fără încrederea acordată selecţionerului Edi Iordănescu şi fără eforturile colective ale echipei sale.

Această calificare este o consecinţă a unei strategii bine conturate la nivelul fotbalului românesc şi a unei foarte bune implementări a acesteia.

Din cei 43 de tricolori, eroi chiar şi nu doar pentru mine, 29 au fost prezenţi la ultimele trei turnee finale ale Under-21., iar alături de jucători mai experimenţaţi precum Stanciu, Burcă, Alibec sau Bancu, configurând astfel o echipă unde coeziunea a fost elementul primordial.

Edi iordănescu a jucat un rol decisiv de a crea o cultură a performanţei. Acest lucru ne inspiră pentru a continua EURO 2024 ne dorim să marcheze o etapă nouă în construirea celei mai importante generaţii din ultimii 20 de ani.

Obiectivul intermediar este ieşirea din grupe. Ne pregătim intens pentru a face din acest vis un realitate. Va fi o luptă constantă cu noi înşine de a ne autodepăşi şi pentru a creşte dincolo de limitele noastre interioare.

Sărbătoriţi cu bucurie şi încredere în viitorul nostru comun în 2024. Vom munci ca anul viitor să ne aducă noi realizări, victorii şi împliniri, atât pe terenul de fotbal, cât şi în viaţa fiecăruia dintre noi”, a transmis Răzvan Burleanu, potrivit paginii de Facebook a FRF-ului. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel