Echipa nationala Răzvan Burleanu spune că filmul despre echipa națională a României l-a emoționat

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Președintele Federației Române de Fotbal a declarat că a vizionat de mai multe ori documentarul, fiind emoționat de fiecare dată. De asemenea, acesta a ținut să descrie sentimentele pe care le-a avut pe tot parcursul calificării echipei naționale la EURO 2024.



Burleanu: „Este un film despre toți românii”

Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal a declarat, joi seara, la lansarea filmului „În Inima Naționalei - Din Vestiar până în Germania”, că documentarul va avea succes, întrucât reprezintă o poveste despre toți românii.

„Toată lumea a fost extrem de impresionată, ne bucurăm că alături de noi au fost foarte mulți prieteni. Suntem siguri că acest film va avea un succes foarte mare, pentru că nu este un film despre jucători, este un film despre toți românii, care ar trebui să se regăsească în el. Toate poveștile le veți regăsi în film și bineînțeles că totul culminează cu povestea lui Edi care vă amintiți că la final de 2022 toată lumea întreba când pleacă. Și pur și simplu nu a plecat.

Recunosc că nu a fost deloc o decizie ușoară, poate că nu a fost o decizie care să fie înțeleasă foarte bine la vremea respectivă, dar sunt convins că fără Edi (n.r. - selecționerul Edward Iordănescu) nu am fi reușit să fim prezenți aici. Toate aceste povești fac ca acest film să reprezinte o poveste despre România. Iar la final filmul este pur și simplu inspirațional, inclusiv pentru jucătorii noștri”, a spus Burleanu, după avanpremiera de joi seara.

„În Inima Naționalei - Din Vestiar până în Germania”, despre povești de viață

Burleanu a mai spus că fiecare român poate viziona filmul, întrucât acesta nu se rezumă doar la fotbal: „Am avut șansa să văd filmul de nenumărate ori și a fost emoționant de fiecare dată când l-am văzut, inclusiv în această seară. Același sentiment vor avea toți suporterii care sunt în căutarea unor povești de viață, fiindcă acest film documentar, făcut pentru prima dată pentru a reflecta această generație, care s-a dăruit fantastic, are în spate foarte multe povești de viață, în care foarte mulți dintre noi am putea să ne regăsim.

Și dacă nu ne regăsim, putem pur și simplu ne uităm la acest film și în momentele cele mai grele să putem să trecem peste toate limitele și să mergem mai departe, indiferent de zona și de sectorul nostru de activitate”, a adăugat Burleanu.

Președintele FRF a mai menționat că EURO 2024 reprezintă o etapă pentru construirea celei mai importante generații a naționalei din ultimii 20 de an: „Indiferent dacă naționala va fi o surpriză la EURO sau nu, privim acest Campionat European ca pe o etapă pentru a construi ce mai importantă generație din ultimii 20 de ani”, a precizat Burleanu, citat de Agerpres.

Filmul „În Inima Naționalei - Din Vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, a fost lansat, joi seara, la Cinema City din AFI Cotroceni. La avanpremieră au participat, printre alții, președintele FRF, Răzvan Burleanu, selecționerul echipei naționale, Edward Iordănescu, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și jucători ai primei reprezentative, precum Darius Olaru și Adrian Șut, președintele COSR, Mihai Covaliu, președinți de federații, foști fotbaliști și sportivi.

Prin filmul documentar, publicul are ocazia să călătorească împreună cu echipa națională pe toată durata preliminariilor, retrăind toate cele 10 partide din campania de calificare. Filmul va fi distribuit de Forum Film și va putea fi văzut în cinematografele din toată țara începând cu 17 mai, înainte de EURO 2024.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel