Stiri Răzvan Pîrcalabu, preşedintele FR Lupte, a făcut retrospectiva anului 2023. "Per total, suntem în grafic"/ Apel la Guvernul României

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Răzvan Pîrcălabu, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, a făcut retrospectiva anului 2023 şi a spus cine crede că are cele mai mari şanse la medalii la Jocurile Olimpice. 



Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat că în 2023 luptătorii români nu au reuşit la Campionatele Mondiale să păstreze linia frumoasă începută cu 5 medalii la Europenele din primăvară, dar cu toate acestea rămâne optimist în ceea ce priveşte anul viitor.

"Anul l-am început foarte bine cu organizarea Europeanului Under-23 la Bucureşti, pentru care am primit nota 10 din partea Federaţiei Internaţionale. Am continuat într-o notă foarte bună la Campionatele Europene de seniori din aprilie la Zagreb, iar aici trebuie să subliniez că am obţinut două medalii de aur după o pauză de 43 de ani, plus încă 3 medalii de argint şi bronz. Din păcate, la Campionatele Mondiale din toamnă, competiţie de calificare la Jocurile Olimpice, nu am reuşit să mai păstrăm linia frumoasă pe care o începusem. Am obţinut doar un loc 5 prin Cătălina Axente la 76 de kilograme. Dar rămânem optimişti în perspectiva anului viitor. La toate celelalte categorii de vârstă, mă refer la grupele de la U15 până la U23, ne-am îndeplinit obiectivele la competiţiile internaţionale. Per total, spun eu că suntem în grafic", a explicat preşedintele.

Pîrcălabu a menţionat că problemele din acest an nu au fost diferite faţă de anii precedenţi, însă a subliniat că statul trebuie să investească mai mult în sportul de masă, scrie Agerpres.

Apel la Guvernul României

În opinia sa, dacă Guvernul va continua să ofere sportului fonduri doar pentru subzistenţă, în câţiva ani, cu toate eforturile tuturor, România nu va mai conta în primele 50 de ţări ale lumii.

"Trebuie să ştie toată lumea că sportul este un domeniu precum cercetarea. Cu cât bagi mai mulţi bani, cu atât rezultatele vin mai repede şi sunt mai mari. Iar în sport, cu cât investeşti mai mult, cu atât poporul este mai sănătos. Şi vorbim în primul rând de sportul de masă. Pentru că dacă nu ai sport de masă, nu ai arie mare de selecţie pentru performanţă. Este simplu. Dacă se continuă cu investiţii în sport pentru strictul necesar, pentru subzistenţă, în câţiva ani de zile, cu toate eforturile conducătorilor federaţiilor, ai COSR şi ANS, nu vom mai conta nici pentru primii 50 în lume. Pentru că nu se investeşte deloc în sport de masă. Să fim corecţi şi să dăm cărţile pe faţă măcar în al 100-lea ceas, că al 9-lea a trecut de mult. Nu ai cum fără infrastructură la copii şi juniori, sălile de sport sunt în paragină", a precizat el.

Lipsa unei săli polivalente moderne în Capitală reprezintă de asemenea o problemă în opinia preşedintelui FRL.

"În Capitala ţării nu este o sală polivalentă nouă care să îndeplinească noile standarde. Suntem mereu obligaţi să o cosmetizăm pe cea veche. Eu pot să aduc oricând o ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori în România, dar nu avem unde. Ar fi pentru prima oară în istorie... pentru că în 1967 parcă a fost un CM doar pentru stilul greco-romane, acela s-a ţinut la Patinoarul de la Complexul 23 August", a explicat el.

Urmează Jocurile Olimpice

Răzvan Pîrcălabu şi-ar dori ca România să fie reprezentată de 6 luptători la Jocurile Olimpice de la Paris.

"Anul viitor începem în februarie cu Campionatele Europene de seniori pe care le vom organiza la Bucureşti. Va fi pentru a treia oară în istorie în care găzduim Europenele după 1979 şi 2019. Iar în lunile aprilie şi mai vom avea cele două turnee de calificare la Jocurile Olimpice unde sper eu ca un număr cât mai mare de sportivi să îşi asigure biletele pentru Paris. Eu am foarte mare încredere în sportivii noştri, aştept două calificări la greco-romane, una la libere şi minimum trei la lupte feminine. Ar fi frumos ca la Paris să avem măcar un sportiv mai mult decât am avut la Tokyo, după câte eforturi am făcut noi, conducerea, şi după cât sprijin necondiţionat am primit din partea COSR şi Agenţiei Naţionale pentru Sport", a menţionat acesta.

O medalie la Paris ar încununa munca organizaţiei pe care o conduce, mai spune Pîrcălabu. "Federaţia Română de Lupte este solidă şi puternică, reuşim să avem şi venituri proprii, şi sper eu ca toată munca aceasta să fie încununată la Paris. Cu o medalie, bineînţeles, pentru că noi toţi pentru asta muncim şi ne dedicăm tot timpul", a adăugat el.

Cine este numărul 1 în România



În opinia oficialului FRL, cel mai bun sportiv la lupte în 2023 este campioana europeană Andreea Ana, în timp ce echipajul de canotaj format din Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar ar ocupa primul loc într-un clasament al tuturor disciplinelor.

"La lupte, eu spun că sportivul numărul 1 este Andreea Ana. Sigur că şi Alexandra Anghel e campioană europeană, dar Andreea Ana are şi bronz la Mondialele de seniori U23, argint la Europenele seniori U23, iar acum câteva zile a ieşit şi campioană mondială militară la Baku. Deci are toate argumentele să fie pe primul loc. Pe un podium la toate disciplinele aş vedea pe treapta cea mai de sus cuplul Simona Radiş/Ancuţa Bodnar de la canotaj, urmate de Cătălin Chirilă de la kaiac-canoe şi de Andreea Ana de la lupte", a afirmat Pîrcălabu.

La ediţia 2023 a Campionatelor Mondiale de seniori de la Belgrad, România a participat cu 16 luptători, 5 la lupte libere, 6 la feminin şi 5 la greco-romane. România nu a reuşit să câştige nicio medalie la CM şi nici nu a calificat vreun sportiv la Jocurile Olimpice de la Paris prin intermediul acestei competiţii.

În schimb, sportivii români au reuşit pentru prima oară după 43 de ani să cucerească două medalii de aur la aceeaşi ediţie a Campionatelor Europene. Anul acesta, la CE de seniori de la Zagreb, România a cucerit cinci medalii, dintre care două de aur, obţinute de Andreea Beatrice Ana, la cat. 55 kg, şi Alexandra Nicoleta Anghel, la cat. 72 kg, şi trei de bronz, câştigate de Cătălina Axente la cat. 76 kg, de Kriszta Tunde Incze, la cat. 65 kg, şi de Denis Florin Mihai, la cat. 55 kg (greco-romane).

La categoria Under-23, România a obţinut o singură medalie, bronzul câştigat de Andreea Beatrice Ana, la cat. 55 kg, la Campionatele Mondiale de la Tirana.

La Campionatele Europene U-23 de la Bucureşti, România a câştigat şase medalii: două de aur - prin Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) la greco-romane şi Amina Roxana Capezan (cat. 65 kg), una de argint - Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg) şi trei de bronz - Ana Maria Pîrvu (cat. 50 kg), Ana Maria Puiu (cat. 59 kg) şi Krisztian Biro (cat. 74 kg), la lupte libere.

România a încheiat Campionatele Mondiale Under-20 de la Amman cu două medalii, una de argint şi alta de bronz. Georgiana Carla Lircă a obţinut argintul la cat 55 kg, iar Maria Magdalena Panţîru a câştigat bronzul la cat. 65 kg.

La Campionatele Europene Under-20 de la Santiago de Compostela (Spania), bilanţul a fost mai bun, obţinându-se cinci medalii, una de argint, obţinută de Georgiana Carla Lircă (cat. 55 kg), şi patru de bronz, câştigate de Georgiana Lavinia Antuca (cat. 50 kg), Maria Magdalena Panţîru (cat. 65 kg), Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg), la greco-romane, şi Benjamin Zalan Boejthe, lupte libere.

România a obţinut o singură medalie la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de la Istanbul, bronzul câştigat de Gabriel Eduardo Stan la cat. 92 kg, la greco-romane. De asemenea, România a încheiat Europenele U-17 de la Tirana cu trei medalii de bronz, obţinute de Constantin Lungu, la cat. 65 kg, lupte greco-romane, de Sabina Nicoleta Petrache, la cat. 65 kg, şi de David Metea, la lupte libere, cat. 80 kg.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Stiri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel