Stiri România este aproape sigură de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, cu sportivii de la haltere

Data publicării:
Fotografie de la Leon Ardho, Pexels
Fotografie de la Leon Ardho, Pexels

România a avut o prestație sclipitoare la Campionatele Europene de haltere de la Sofia.



Conform Agerpres, președintele Federației Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat miercuri, că a fost prioritizată participarea României la categoriile olimpice. Campionatele Europene au fost recent încheiate și a fost o campanie mult mai victorioasă decât cea de anul trecut. Asta deşi, paradoxal, anul trecut au fost obţinute 14 medalii, iar anul acesta doar 8.  

"A fost competiţie serioasă, toate delegaţiile au concurat la cel mai înalt nivel, pentru că există din partea tuturor dorinţa de a-şi asigura acele cote de calificare la Jocurile Olimpice. A fost un concurs important şi din punct de vedere al numărului de participanţi, pentru că am avut şi sportivi din Belarus care au concurat sub steag neutru, sportivi din echipa refugiaţilor, dar şi reprezentanţii Statelor Unite ale Americii. Aceştia din urmă au concurat în afara clasamentelor oficiale, dar au punctat pentru sistemul de calificare olimpică, a spus Pădure.

Mihaela Cambei, revelația acestor Europene

Obiectivele noastre au fost în general îndeplinite şi chiar depăşite faţă de ceea ce ne-am propus pentru această ediţie a Campionatelor Europene. Asta pentru că anul acesta noi ne-am propus să participăm în general doar la categoriile olimpice, cu mici excepţii. Cel puţin cei angrenaţi în calificări au concurat în categoriile olimpice. Mă refer aici la Mihaela Cambei, la categoria 49 kg, la Loredana Toma, la 71 kg, Ionadi Iancu a urcat de la 55 la 61 kg, iar Andreea Cotruţa a urcat de la 55 la 59 kg. Aşa că evident nu am putut repeta performanţele de anul trecut din cauza acestei prioritizări, dar şi din cauza unor accidentări la nivelul colectivului de sportivi”, a mai spus Pădure.

Acesta a precizat faptul că va lucra împreună cu Loredana Toma și colectivul tehnic la stilul aruncat. România a ocupat locul 4, dar preşedintele FR Haltere își dorește ca pe viitor să se îmbunătățească performanța. 

"Pentru Loredana Toma, aceasta a fost poate prima competiţie pe care o abordează la un alt nivel după problemele medicale cu care s-a confruntat. Există într-adevăr la ea o situaţie cunoscută vizavi de stilul aruncat, dar se lucrează în acest sens la nivelul colectivului tehnic şi cu siguranţă lucrurile se vor îmbunătăţi până la următoarea competiţie de calificare. Mihaela Cambei a avut un comportament foarte bun în concurs, ea este foarte optimistă şi sigură de valoarea şi de performanţele pe care le poate realiza. Aproape că nu ar avea rivale în Europa la categoria ei. Ne bucură că şi-a îmbunătăţit totalul, iar pe lângă cele trei medalii, ea a reuşit să stabilească şi trei recorduri europene, două la Under-23 la aruncat şi total şi unul la seniori la total. În plus, ea a primit în cadrul competiţiei şi titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023", a spus el Alexandru Pădure a menţionat că rezultatul Andreei Cotruţa, medaliată cu bronz la categoria 59 de kilograme la stilul aruncat îi dă speranţe în ceea ce priveşte obţinerea de către delegaţia României a unei a treia cote de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. "Medalia de bronz cucerită la 59 kg de Andreea Cotruţa ne dă şi mai multă încredere şi ne ambiţionează şi mai tare pentru a duce mai departe acest proiect cu ea, de a obţine o a treia cotă de calificare la Paris. Faptul că ea s-a mobilizat şi a reuşit acest rezultat foarte bun la stilul aruncat ne face să fim optimişti în ceea ce priveşte următoarea competiţie de calificare olimpică, respectiv Cupa Mondială de la Phuket din luna aprilie, care este ultima şi în acelaşi timp obligatorie", a continuat acesta.

Astfel, Loredana Toma și Mihaela Cambei sunt ca și calificate la Jocurile Olimpice de la Paris, însă rezultatul final va fi anunțat în luna mai.

”Mihaela și Loredana sunt în top 5 la categoriile lor, deci sunt ca și calificate”, a precizat preşedintele Federaţiei.

România a obținut o clasare importantăși în clasamentele pe națiuni la finalul Campionatelor Europene din Bulgaria de la Sofia, reuşind să se situeze pe locul 3 în clasamentul pe națiuni la feminin.

România este în prima jumătate și la proba de la masculin

Din 36 de națiuni participante și pe locul 12 din 38 la masculin. Este un rezultat foarte bun ținând cont că echipa masculină și de nivelul acesteia.

La feminin situația este mult mai bună ”mereu a reușit clasări foarte bune, nu numai la nivel individual”.

Acestea au reușit să cucerească 8 medalii, 5 de aur, 1 de argint și una de bronz + alte clasări pe locurile 4-6 aproape în toate probele olimpice.

Mihaela Cambei (cat. 49 kg) a luat o medalie de aur, două medalii de aur au fost luate de Loredana Toma (cat. 71 kg), la smuls şi total una de argint, obţinută de Valentin Ionadi Iancu (cat. 61 kg), la stilul aruncat, şi două de bronz, una câştigată de Ioana Mădălina Miron (cat. 45 kg) la aruncat, iar alta de Andreea Cotruţa (cat. 59 kg), la aruncat. Europenele de la Sofia au reprezentat criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

România a participat cu 13 sportivi, iar preşedintele Federaţiei, Alexandru Pădure, declara înainte de competiţie că mizează pe câştigarea a trei medalii la Campionatele Europene de seniori.

”Rezultatele acestea dau încrederea necesară acestui colectiv pentru a merge mai departe evident cu sprijinul nostru.

De asemenea, un lucru important, la această ediţie a Europenelor am avut doi arbitri, pe Georgeta Ion şi Cristina Maftei, aceasta din urmă fiind confirmată pentru a oficia şi la Jocurile Olimpice", a mai spus Alexandru Pădure.

DC SPORT TEAM | Categorie: Stiri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel