Stiri România s-a calificat în semifinalele EURO 2024 la minifotbal. Apărare impresionantă, doar 3 goluri primite

Data actualizării: | Data publicării:
Facebook Federaţia Romana de Minifotbal
Facebook Federaţia Romana de Minifotbal

România face legea la minifotbal. După ce a câştigat titlul mondial anul trecut, naţionala s-a calificat şi în semifinalele EURO 2024. 



În faza sferturilor de finală, România a trecut de echipa gazdă, Bosnia - Herţegovina, cu 4-1. 

Deși inițial se credea că Marius Balogh, care a primit un cartonaș galben în această partidă, va fi suspendat în semifinale, Federația Română de Minifotbal a lămurit lucrurile. 

"Se stă numai la cartonase galbene primite consecutiv. Marius Balogh a primit cartonașele în meciuri alternative, deci va juca în semifinale", au transmis oficialii Federației. 

România a primit doar trei goluri la acest turneu, în cinci partide. Tricolorii au învins până acum Turcia cu 9-0, Polonia cu 5-2, Georgia cu 3-0 şi Bosnia - Herţegovina cu 4-1, în timp ce cu naţionala Ungariei a remizat, scor 0-0. 

În semifinale, România va întâlni Kazahstan, formaţie pe care a înfruntat-o în finala Campionatului Mondial. 

"Avem peste 2000 de echipe de minifotbal, înregistrate în circuitul competiţiilor noastre. Avem aproximativ 30.000 de jucători legitimaţi, care pot fi verificaţi la orice oră. Suntem foarte bine organizaţi, există transparenţă, se poate verifica în ce competiţii joacă jucătorii noştri, câte goluri marchează, câte meciuri joacă. 

Există foarte multă atractivitate. Cei care au acces la acest sport provin din toate mediile, indiferent de vârstă sau pregătire. Se pot înscrie într-o echipă de minifotbal, şi asta e foarte important. Când intră pe teren, chiar dacă nu vorbim de competiţii majore, se simt importanţi, se simt sportivi. 

Cred că noi avem meritul că le-am dat această posibilitate, să le creem un cadru legal în care să îşi poată desfăşura activitatea sportivă, să îşi reprezinte campionatul, judeţul, la competiţiile naţionale sau internaţionale", a declarat Ioan Onicaş la DC Sport. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Stiri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?