Echipa nationala România scapă de un adversar puternic la EURO 2024. Thibaut Courtois, portarul Belgiei, nu va fi apt de joc la startul turneului

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Portarul lui Real Madrid, Thibaut Courtois,  nu va juca la EURO 2024. 



Thibaut Courtois, portarul titular al naţionalei de fotbal a Belgiei, a anunţat marţi că nu va participa la EURO 2024, la patru luni după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng în timpul unui antrenament, informează AFP.

Goalkeeperul lui Real Madrid, în vârstă de 31 de ani, este indisponibil din luna august.

"Din cauza acestei accidentări, în orice caz nu va exista Campionatul European pentru mine. Dacă am noroc, voi putea juca din nou un meci în luna mai. Dar nu eşti niciodată 100% pregătit pentru un mare turneu", a declarat Courtois, cu ceva mai puţin de jumătate de an înainte de EURO 2024, unde echipa antrenată de Domenico Tedesco va fi una dintre adversarele României.

Belgia şi România vor evolua în Grupa E, alături de Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, la turneul final al Campionatului European de fotbal, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie 2024.

Portarul e la cuţite cu selecţionerul Domenico Tedesco



Anunţul lui Courtois vine în urma unei dispute cu selecţionerul Domenico Tedesco. În luna iunie, portarul a refuzat să joace împotriva Estoniei în preliminariile EURO 2024, deoarece nu a fost de acord ca lui Romelu Lukaku să i se atribuie banderola de căpitan.

Mai târziu, Courtois le-a cerut scuze coechipierilor săi şi suporterilor pentru decizie, insistând în acelaşi timp că "a simţit o lipsa de consideraţie".

"Pentru mine, nu este nicio problema sa rezolvăm lucrurile ca doi adulţi", a spus el despre relaţia sa cu Tedesco. "Dar unde este calea de mijloc după un astfel de abuz de încredere?", s-a întrebat el.

În ciuda acestei dispute, Courtois a precizat că nu pune capăt definitiv carierei sale internaţionale. "Uşa nu este definitiv închisă pentru mine", a asigurat el.

"Cu toate acestea, ştiu că trebuie să continui să mă concentrez pe Real Madrid în acest sezon. Iar Campionatul European nu face parte din planurile pentru o revenire perfectă", a adăugat Courtois, conform Agerpres. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel