Fotbal international Scandalul nu se oprește în Turcia! Fenerbahce a părăsit terenul de fotbal, în meciul cu Galatasaray

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fenerbahce a decis să își trimită echipa Under-19 pe teren, în meciul de duminică, împotriva formației Galatasaray, în Supercupa Turciei. Această hotărâre a fost determinată de seria de sancțiuni dată de către Federația Turcă de Fotbal. 



Jucătorii echipei de fotbal Fenerbahce Istanbul au părăsit terenul la doar câteva minute după debutul Supercupei Turciei, împotriva rivalei Galatasaray, pentru a denunța ceea ce ei consideră a fi nedreptăți față de clubul lor, informează AFP.

Conducerea clubului din Istanbul decisese, din aceleași motive, să titularizeze pentru acest meci unsprezece tineri din echipa sa sub 19 ani.

După ce au primit un gol în primul minut de joc, fotbaliștii lui Fenerbahce au părăsit terenul, punând capăt partidei.

„Este timpul ca ceasurile fotbalului turc să fie resetate”, a declarat președintele clubului Fenerbahce, Ali Koc, în cursul unei conferințe de presă pe care susținut-o înaintea meciului disputat la Șanliurfa.

Afirmând că prea multe titluri de campioană i-au „scăpat” lui Fenerbahce într-o manieră dubioasă, Ali Koc a denunțat existența unei „rețele ascunse în fotbalul turc de ani de zile”, care, susține acesta, „decide cursul campionatului prin intermediul arbitrilor”.

Federația Turcă de Fotbal nu este de acord cu cerințele Fenerbahce

Înaintea partidei, formația Fenerbahce a cerut ca un arbitru străin să conducă Supercupa și a solicitat inclusiv amânarea acesteia din cauza meciului pe care urmează să îl dispute joi, în Europa Conference League împotriva formației Olympiakos Pireu.

Federația Turcă de Fotbal, care a dictat miercuri o suspendare de un meci pentru doi jucători de la Fenerbahce, în urma violențelor de la Trabzon, la finalul partidei de campionat cu Trabzonspor, a respins cele două solicitări ale clubului din Istanbul.

Galatasaray a aliniat, în schimb, prima sa echipă în Supercupa Turciei, programată inițial pe 29 decembrie, la Riad (Arabia Saudită), dar amânată în ultimul moment, după ce organizatorii saudiți au refuzat să permită jucătorilor să poarte tricouri cu sloganuri politice.

Ambele formații au dorit să îmbrace, la încălzire, tricouri cu imaginea lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, pentru a sărbători centenarul Republicii Turcia, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel