Superliga Romaniei Se cer amenzi pentru Krasniqi, după ce l-a împins pe Lobonţ în meciul cu Farul. "Altfel, e precedent, şi vor face şi alţii"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ermal Krasniqi a avut o reacţie necontrolată în momentul în care a fost schimbat la meciul pierdut de Rapid cu Farul, scor 3-1, şi l-a împins pe Bogdan Lobonţ, antrenorul giuleştenilor. 



La o zi după meci, Gigi Corsicanu, unul dintre liderii suporterilor giuleşteni, cere amendarea kosovarului, pentru a se transmite un mesaj clar celorlalţi jucători din lot. 

"E vorba de respect pentru antrenor, club şi suporteri. Nu ai cum să te comporţi în felul acesta. Eu cred că ar trebui amendat. În cazul în care se trece cu vederea, se crează un precedent şi poate să facă oricine scene de genul, că nu se întâmplă nimic. O să îşi permită oricine să facă ce vrea", a declarat Gigi Corsicanu la Fanatik. 

"Pălărie prea mare pentru Bogdan Lobonţ"

"Sunt debusolat, nu ştiu ce să mai zic (n.r. de rezultate). E jale, cum s-ar spune. E din ce în ce mai rău. Ne aşteptam să fie o schimbare în bine, dar parcă e şi mai rău. Eu cred că sunt debusolaţi jucătorii, pentru că este această instabilitate pe banca tehnică. Cred că Bogdan Lobonţ nu a fost în stare să gestioneze pălăria pe care a primit-o. Se pare că e o pălărie prea mare pentru el. Trebuia un antrenor care să facă ordine, când vine. Cum s-a întâmplat la Craiova cu Gâlcă. S-a văzut mâna lui, s-a văzut o schimbare în jocul echipei. Când jucăm cu FCSB, cu Dinamo, cu Petrolul, când sunt nişte meciuri de rivalitate, se transmite din partea suporterilor un spirit de luptă. Dar în rest... E nevoie să intervină conducerea tehnică, să aibă o sclipire, să ştie cum să aşeze echipa, cum să gestioneze momentele mai puţin bune. Din păcate nu s-a văzut nicio schimbare în bine. 

Rolul publicului din Giuleşti este esenţial, din punctul meu de vedere. Aşteptăm ca domnul Şucu, împreună cu Victor Angelescu, să găsească soluţii. Sperăm ca Dumnezeu să le lumineze minţile, să găsească cea mai bună soluţie, să ieşim din impas. Noi, suporterii, nu vrem să ne implicăm în astfel de decizii, că se fac speculaţii, că impunem noi antrenori, jucători. Dar e clar că trebuie să fie o schimbare, să vină un antrenor cu personalitate, care să îşi impună punctul de vedere", a mai declarat Corsicanu. 

Rapid a pierdut în deplasare cu Farul, scor 3-1, şi rămâne cu un singur punct în şase etape de playoff. În meciul tur, Farul s-a impus în Giuleşti, scor 2-1. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel