Echipa nationala Se ştiu bazele de antrenament pentru 21 dintre echipele calificate la EURO 2024. România merge la Wurzburg

Data publicării:
Facebook UEFA
Facebook UEFA

UEFA anunţă că 21 dintre echipele calificate la EURO 2024 şi-au confirmat bazele de antrenament. 



"După tragerea la sorți a turneului final UEFA EURO 2024 de la Hamburg, pe 2 decembrie, toate cele 20 de echipe calificate la turneul final și gazda Germania și-au confirmat baza de pregătire pe perioada EURO. Echipele se vor antrena aici între meciuri și de aici vor călători în orașele unde vor juca.

UEFA a anunțat azi care sunt bazele de pregătire ale echipelor participante la EURO 2024. Germania va sta la Herzogenaurach, deținătoarea titlului, Italia, a ales Iserlohn, iar finalista UEFA EURO 2020, Anglia, va fi cantonată la Blankenhain. Toate echipele trebuie să se prezinte la baza de pregătire EURO cu cel puțin cinci zile înainte de primul meci.

După ce UEFA a inclus pentru prima dată sustenabilitatea ca criteriu în regulamentul turneului, programul meciurilor a fost conceput pentru ca echipele să-și joace meciurile din faza grupelor doar în două regiuni, pentru a reduce distanțele de călătorie pentru echipe și fani între orașele gazdă. Acest lucru favorizează delegațiile echipelor care călătoresc cu trenul de la bazele de pregătire spre orașele unde vor evolua pe perioada turneului final", transmite FRF.

România merge la Wurzburg

"Infrastructura feroviară a fost un criteriu și pentru selecționerul Edward Iordănescu. Acesta a considerat că cea mai bună variantă pentru echipa națională a României este baza de pregătire de la Würzburg, un oraș aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Munich și 300 kilometri de Koln. Pe lângă condițiile oferite de hotel și stadionul de antrenament, precum și faptul că tricolorii se vor putea pregăti într-o zonă liniștită a Germaniei, un alt criteriu important a fost modalitatea de transport disponibilă pentru deplasarea în orașele unde se vor juca partidele. Gara din Würzburg are linie de tren rapid directă către toate cele 3 orașe unde tricolorii vor evolua și se află la 4 kilometri de hotel. În Würzburg sunt aproape 1.500 de români rezidenți", mai transmite sursa citată.

Unde stau cele 21 de naţionale care au confirmat deja bazele de antrenament

Albania – Kamen
Austria – Berlin
Belgia – Ludwigsburg
Croația – Neuruppin
Cehia – Norderstedt
Danemarca – Freudenstadt
Anglia – Blankenhain
Franța – Paderborn
Germania – Herzogenaurach
Ungaria – Weiler im Allgäu
Itala – Iserlohn
Țările de Jos – Wolfsburg
Portugalia – Harsewinkel
România – Würzburg
Scoția – Garmisch-Partenkirchen
Serbia – Augsburg
Slovacia – Mainz
Slovenia – Wuppertal
Spania – Donaueschingen
Elveția – Stuttgart
Turcia – Barsinghausen

După încheierea play-off-urilor din martie, cele trei echipe care se vor calilfica la turneul final vor putea alege din catalogul UEFA dintre bazele de pregătire pre-rezervate.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel