Superliga Romaniei Semnal de alarmă după Rapid - Farul 1-2. "Viziunea viitorului la care am muncit este sub semnul întrebării"

Data publicării:
Foto DC Sport
Foto DC Sport

Rapid a pierdut primul meci din playoff, cu Farul, scor 1-2, însă partida a fost marcată mai degrabă de refuzul galeriei de a încuraja echipa şi de certurile din tribune, decât de jocul neconvingător al giuleştenilor. 



După ce Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului, a fost reţinut 30 de zile în dosarul în care a fost audiat şi Daniel Niculae, galeria a decis să protesteze şi să nu încurajeze echipa în meciul cu Farul. Ba mai mult, membri din galerie i-au apostrofat pe suporterii de la cele două tribune care încercau să cânte pentru încurajarea jucătorilor. Atitudinea suporterilor l-a făcut şi pe Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, să răbufnească la finalul meciului. 

"Lucrurile care s-au întâmplat în ultimele două zile cu siguranţă ne-au afectat, pentru că oricum subconştientul lucrează. Şi nu este uşor să treci de aceste momente. Jucătorii s-au descurcat bine în timpul antrenamentelor, nu pot să zic nimic, dar această atmosferă, cu tribunele lângă echipă, dar cu peluza care nu cânta deloc...

Ce vină are echipa noastră să nu cânte deloc peluza? Ce vină avem noi? Normal că înţelegem protestul, dar astăzi puteau să arate cu adevărat că sunt lângă echipă. Ştim că este un moment dificil pentru un om din tribună şi pentru preşedintele nostru, dar este un meci de fotbal.

Dacă ar fi cântat, ne-ar fi dat un sprijin important. Apoi au început să fluiere şi nu am înţeles asta, sincer. Şi repet, noi nu avem nicio vină. Da, avem pentru că am pierdut meciul, dar sincer, atmosfera...", a spus Bergodi la Digi Sport.

"Viziunea viitorului la care am muncit este sub semnul întrebării" 

Daniel Carciug, sponsorship manager la FC Rapid, trage şi el un semnal de alarmă după evenimentele de la meciul cu Farul. 

"Impactul coșmarului se resimte la câteva zile distanță. Nu înțelegi mare lucru din ce experimentezi când lucrurile o iau razna. Le trăiești ca pe un film în care ești mai mult sau mai puțin prezent din cauza șocului.

Cursul firesc al acțiunii se oprește pentru a face loc unei noi desfășurări complet neașteptate. Să privești un asemenea scenariu este o iritare continuă.

Te întrebi: Ce s-a întâmplat? De ce s-a întâmplat? Cum vom trece peste? În timp ce propria minte nu vede lumină la capătul tunelului și nu înțelege mai nimic. Începi să te gândești la cauze, efecte, așezi lucrurile într-o ordine care nu oferă niciun răspuns, nicio certitudine.

Dimpotrivă, accentuează lipsa de claritate, ajungând să te cufunzi într-o groapă a Marianelor.

Te întorci la aspectele tale zilnice intrând într-o altă realitate ca să ai de unde să te întorci la întrebările care nu-ți dau pace. Lumea Rapidului este plină de imprevizibil, dar parcă niciodată nu a fost chiar așa de șocantă. Toți știm poveștile în care jucătorii alb-vișinii erau anchetați înaintea unui derby cu creațiile fotbalistice ale Moscovei. Dar sunt parcă vremuri demult apuse și care au devenit doar povești pe care le spunem copiilor pentru a le motiva ura viscerală pentru rămășițele unicului partid.

Șocul este cu atât mai mare pentru că din culmile celor 4 goluri și reducerea diferenței la 4 puncte ne apropia nu doar de titlu la care cu toții visăm, dar întărea conexiunile dintre noi. Entuziasmul de pe Arena ne-a arătat că suntem cei mai mulți și că Rapidul este cel mai iubit club din România.

Toate acestea pentru a ne trage într-o capcană din care privim cum propria noastră situație devine un zâmbet amar în care suspectăm până și aerul triajului giuleștean. Din înălțimea cerului ne-am îngropat singuri într-o realitate din care cu toții pierdem.

Diferența s-a dus de la 4 la 7 puncte, cei pe care îi lăsasem în urmă sunt lângă noi și uite așa clasamentul a devenit dintr-o plăcere de a fi privit într-o groază. În tribune este un gust al pelinului.

Frumosul Giuleștiului s-a transformat într-o corvoadă în care doar structura stadionului și decența lui ne mai fac să nu ne dăm în cap unul altuia. Într-o seară în care tragedia prezentului ne-a sufocat sufletele, împingând brandul Rapid din prima bancă în spatele unei clase unde analfabeții morali sunt acum arătați ca exemple.

Doare atât de mult încât viziunea viitorului la care am muncit este sub semnul întrebării.

Filosofia unui moment de cumpănă își marchează importanța prin propria noastră decădere de pe un soclu la care am muncit cu toții.

La câteva zile distanță de la momentul unei seri groaznice ne îndreptăm către un semn mare de întrebare privind forța viitorului nostru", a scris Daniel Carciug pe Facebook.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?