Superliga Romaniei Sergiu Hanca, discurs manifest despre mentalitatea fotbaliştilor: Când eram la Dinamo, credeam că totul mi se cuvenea/ Cum vede problemele financiare de la Petrolul

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Sergiu Hanca, fotbalistul celor de la Petrolul Ploieşti, a dat un interviu în care a vorbit despre maturizare, dar şi despre mentalitatea greşită a fotbaliştilor din România. Acesta a vorbit şi despre problemele financiare de la Petrolul. 



"În Polonia m-am schimbat şi m-am maturizat. Când eram în România, mai ales după perioada de la Dinamo, aveam impresia că sunt Sergiu Hanca de la Dinamo, că toată lumea mă cunoaşte, toată lumea îmi oferă respectul cuvenit. Dar când am plecat de la Dinamo şi m-am dus în Polonia nu mă cunoştea nimeni. A trebuit să o iau de la capăt, să mă impun, să mă lupt pentru locul în echipă, iar asta m-a responsabilizat foarte mult. Şi m-a făcut să înţeleg că există doar prezentul, contează doar ce faci acum, doar asta caută oamenii la tine. 

Eu, personal, recunosc că de multe ori mă alintam în ţară. Aveam impresia că dacă joc la Dinamo şi fac meciuri bune, totul mi se cuvine, pot să fac ce vreau, sau că trebuie să joc titular meci de meci. Nu e aşa în fotbalul din ziua de azi. E un lucru bun pentru echipă ca fiecare să fie responsabil, la antrenamente, la meciuri. Iar competiţia e bună pentru a putea creşte, pentru a te dezvolta şi pentru a te maturiza mai repede. Cu cât devii matur mai repede, cu atât e mai bine, ca fotbalist şi ca om. Dacă de luni până vineri te gândeşti la ce nu ai, sâmbătă, când e meciul, nu o să fii bine 100%. Vii pe un fond negativ. Tocmai de aceea ne concentrăm, venim în fiecare zi la antrenamente să ne pregătim 100%. Am creat un grup, o stare de spirit bună, iar restul situaţiilor nu sunt problema noastră. Suntem jucători profesionişti, avem un caracter puternic. Nu ştiu cum ne-am găsit să fim toţi laolaltă în acest sezon ca să lăsăm problemele din afara fotbalului să nu ne afecteze", a declarat Sergiu Hanca la Prima Sport. 

Bogdan Cosmescu a reacţionat ironic la declaraţiile lui Sergiu Hanca şi a spus că "în România, caracter înseamnă să nu îţi ceri banii"

Mircea Dridea, fostul mare atacant al Petrolului, deplânge situaţia actuală a clubului

”Sunt nemulțumit, pentru că întotdeauna am fost obișnuiți cu mai mult și cu mai bine. Este pentru mine o mică rușine pentru că suntem un județ Prahova cu 800.000 de locuitori, trăim într-o comunitate de 200.000 de oameni care știu ce înseamnă Ploieștiul. Nu se găsește nimeni să ajute și să preia această echipă. Este o nemulțumire care mă preocupă.

Petrolul a reușit câteva rezultate notabile. Sunt bucuros pentru că am dovedit că jucătorii pe care-i avem. Faptul că avem 18 puncte este mare lucru, puncte obținute și cu puțină șansă.

Îmi pare rău că trebuie să o spun, de multe ori se reproșează Petrolului că nu joacă pentru rezultat. Sunt mulțumit, sunt fericit pentru că suntem și vom fi acolo unde ne este locul”, a spus Mircea Dridea, la emisiunea Liga Digi Sport. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel