Stiri Sezon încheiat pentru schioarea slovacă Petra Vlhoba după accidentarea suferită la Jasna

Data publicării:
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepic.diller
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepic.diller

Schioarea slovacă Petra Vlhova va fi nevoită să-şi încheie sezonul competiţional după căzătura suferită sâmbătă în proba de slalom uriaş de la Jasna, a anunţat antrenorul său, citat de AFP.



Schioarea de 28 de ani, care a câştigat clasamentul general al Cupei Mondiale în sezonul 2020-2021, a suferit o căzătură severă la trecerea prin poarta nr.9.

'Petra a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul drept. Acest lucru semnifică faptul că sezonul s-a încheiat pentru noi. Începând din acest moment, noi ne vom concentra pe viitor', a spus antrenorul.

Petra Vhlova a fost evacuată de pe pista de concurs, sâmbătă, după o căzătură în prima manşă a slalomului uriaş de la Jasna (Slovacia), contând pentru Cupa Mondială de schi alpin. În faţa propriului său public, campioana olimpică la slalom de la Beijing (2022) a fost evacuată conştientă, pe o targă, cursa fiind întreruptă.

Victoria a revenit suedezei Sara Hector. În clasamentul general al Cupei Mondiale, Vhlova ocupă locul secund, la 277 pct în urma marii sale rivale, americanca Mikaela Shiffrin, clasată pe locul secund la Jasna, potrivit Agerpres. 

dcsport Team | Categorie: Stiri





DC Media Group Audience
pixel