Tenis Simona Halep dă de înţeles că nu va mai da pe nimeni în judecată în afară de compania care a produs suplimentul contaminat

Data publicării:
Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru
Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Avocaţii Simonei Halep au spus că se ia în calcul posibilitatea ca şi alte persoane să fie trase la răspundere pentru calvarul prin care a trecut sportiva. Fostul număr 1 mondial dă, însă, de înţeles că nu va merge mai departe pe alte fronturi. 



"Dezamăgirea e enormă, dar eu nu sunt o persoană care se răzbună. Eu nu sunt aici să îmi exprim frustrarea. Am acceptat situaţia, am ştiut că binele învinge, că nu e urmă de dopaj în sângele meu. Dar îmi exprim dezamăgirea. Şi sper să nu se mai întâmple asta cu alt sportiv. E o traumă mare. Pierzi nopţile, nu mai dormi. Am început să îmi pierd încrederea în bine. Dar, venind decizia corectă acum, mi-a dat un boost de energie. Mă bucur tare mult că nu simt ură, înverşunare faţă de mine. S-au făcut greşeli, dar e greu să accept că au fost intenţionate. La probele de sânge a fost ceva ciudat, asta pot să o spun", a declarat Simona Halep. 

CITEŞTE ŞI Întrebarea momentului după decizia TAS în cazul Halep. Va reuşi Halep să creeze un precedent?

Mesaj pentru cei care au acuzat-o că a trişat

"Au fost sportivi care au spus că sunt trişoare, fără să aibă documente, dovezi. Am rămas fără cuvinte. Am spus că este doar invidie şi răutate. Am avut o carieră exemplare şi cred că nimeni din ţară nu şi-a imaginat că pot deveni numărul 1. Nici eu. Pentru mine a fost o realizare enormă. Pentru asta am muncit şi mi-am dedicat viaţa, dar era departe. Invidia şi răutatea există. Şi îmi pare rău că atunci când cineva este sus, toată lumea este foarte bine, dar când cineva pică, toată lumea distruge acea persoană. A durut foarte tare. Au rămas urme şi vor rămâne pentru totdeauna. Nu am făcut absolut nimic, sunt împăcată, dar sper pe parcurs să dispară acest sentiment, pentru că nu este plăcut. 

Eu le-aş mulţumi tuturor, pentru că m-au motivat să lupt. Eu nu am avut asemenea greutate în viaţa mea. Am pierdut finale, dar era sport. Acum era ceva personal. E foarte greu să gestionezi. Emoţional a fost un dezastru. Le mulţumesc că m-au împins să le arăt adevărul. Dar le mulţumesc mult mai mult celor care au fost alături de mine şi m-au susţinut necondiţionat. M-au lăsat fără cuvinte în sensul pozitiv.

Chiar dacă au fost multe jigniri,  nu am avut o persoană să îmi vină în faţă să îmi spună ceva negativ. Nimeni nu mi-a spus în faţă că m-am dopat, sau că am trişat. Dar nici nu a venit nimeni să îşi ceară scuze. Dacă ei simt să facă asta şi o fac împăcaţi, ar fi frumos. Dar eu nu aştept absolut nimic de la nimeni", a mai declarat sportiva. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel