Tenis Simona Halep se întoarce. A anunţat primul turneu la care va juca

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Simona Halep a anunţat care este primul turneu la care va participa. 



"Sunt fericită să vă anunţ că mă voi întoarce în circuitul WTA peste două săptămâni, la Miami Open. Le mulţumesc orgnaizatorilor că îmi dau această ocazie. Abia aştept să mă întorc pe teren, în competiţie. Ne vedem curând", a scris Simona Halep pe Instagram. 

Simona Halep a scăpat de suspendarea pentru dopaj. ITIA a suspendat-o iniţial pentru 4 ani, dar TAS a redus suspendarea la 9 luni. Aceasta a expirat deja, ea fiind valabilă până în iulie 2023. 

Simona Halep nu are antrenor 

În momentul acesta nu am o echipă, dar am câteva zile la dispoziţie să formez o echipă aşa cum îmi doresc eu. Dar nu va fi uşor. Bineînţeles că au fost colaborări foarte bune şi cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren (n.r. - antrenorul australian Darren Cahill) a fost specială şi am făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine şi o să aleg", a mai spus sportiva. 

Simona Halep a revenit în România după perioada petrecută la Dubai, acolo unde s-a antrenat pentru reintrarea în circuitul WTA şi spune că apropierea de top 10 mondial va fi o provocare imensă. 

"În perioada aceasta vă spun sincer că nu m-am uitat foarte mult la tenis pentru că era cumva o suferinţă să mă uit şi să ştiu că nu am voie să joc. Dar nivelul pot să spun este destul de ridicat, cel puţin în top 10 fetele au o putere extraordinară şi joacă un tenis bun. Ştiu şi eu cum e să fii în top 10, tot timpul eşti pregătit. Aşa că va fi greu şi o mare provocare pentru mine să mă apropii de top 10", a afirmat ea pe Aeroportul Henri Coandă.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?