Noul sezon al Ligii Campionilor a debutat extrem de spectaculos, cu 28 de goluri în primele 8 partide. Scorul serii a fost stabilit de Bayern Munchen, care a umilit-o pe Dinamo Zagreb. Brazilianul Endrick a stabilit şi el un nou record.
Juventus Torino a pornit ca din tun în noua ediţie a Ligii Campionilor, câştigând cu 3-1 pe teren propriu în faţa celor de la PSV Eindhoven, la finalul unui meci foarte bun. Yildiz a deschis scorul în minutul 21, cu un gol care a adus aminte de execuţiile lui Alessandro del Piero. Weston McKennie a dublat avantajul gazdelor 6 minute mai târziu, la finalul unei faze în care apărarea olandezilor a fost prinsă pe picior greşit.
În repriza secundă, Nico Gonzalez a făcut 3-0 pentru trupa antrenată de Thiago Motta. Pentru olandezi a marcat Saibari, în minutul 90+3.
Surpriza sezonului trecut din Premier League, Aston Villa, nu a avut nicio emoţie pe terenul celor de la Young Boys Berna, unde s-a impus cu 3-0. Tielemans şi Ramsey au marcat până în pauză pentru 2-0, însă scorul putea fi mai mare, dacă englezilor nu li se anula un gol pentru henţ în minutul 43.
Aston Villa a reuşit să ducă scorul la 3-0 în minutul 86, prin Onana, iar Unay Emery are parte de un debut fericit în primul meci din Liga Campionilor în acest sezon.
AC Milan a înfruntat-o pe Liverpool în ceea ce poate fi considerat derby-ul primei seri din Liga Campionilor. Deşi italienii au marcat primii, încă din minutul 3, prin Christian Pulisic, au trebuit să se recunoască învinşi la final. Până la pauză, cormoranii au întors tabela în favoarea lor, prin golurile marcate de fundaşii Konate şi Van Dijk. Dominik Szoboszlai a dus scorul la 3-1 pentru echipa antrenată de Arne Slot în repriza secundă, iar Liverpool a luat toate cele 3 puncte.
Bayern Munchen a oferit o adevărată demonstraţie de forţă în faţa propriilor suporteri şi s-a impus cu un neverosimil 9-2 în faţa celor de la Dinamo Zagreb.
La pauză, tabela arăta deja 3-0 pentru bavarezi, după golurile înscrise de Harry Kane, Michael Olise şi Raphael Guerreiro. Croaţii au dat semnalul revenirii cu două goluri în două minute, iar în minutul 50 părea că Bayern tremură, la 3-2. Au marcat Petkovic şi Ogiwara pentru campioana Croaţiei.
De atunci, însă, Bayern Munchen s-a relansat şi a mai marcat de 6 ori, în minutele 57, 61, 73, 78, 85 şi 90+2. Harry Kane a reuşit să înscrie de 4 ori în acest meci.
Real Madrid, campioana en-titre a Ligii Campionilor, a primit vizita celor de la Stuttgart. În ciuda unei echipe pline de staruri, cu Mbappe, Vinicius, Rodrygo, Valverde şi Bellingham titulari, Real Madrid nu a prestat un joc convingător, dar s-a impus. În prima repriză, madrilenii au fost aproape să primească o lovitură de la 11 metri, dar aceasta a fost anulată prin intervenţia VAR.
Imediat după pauză, Kylian Mbappe a deschis scorul. Deniz Undav a readus egalitatea pe tabelă şi părea că meciul curge în favoarea nemţilor, care presau constant la poarta lui Thibaut Courtois. Antonio Rudiger, în minutul 83, şi Endrick, în minutul 90+5, au adus victoria Galacticilor. Brazilianul Endrick a devenit cel mai tânăr marcator al celor de la Real Madrid în Liga Campionilor şi s-a bucurat de debutul cu gol în competiţie, după ce făcuse acelaşi lucru şi în campionatul Spaniei.
Portughezii de la Sporting Lisabona au câştigat primul lor meci din acest sezon de Liga Campionilor, în faţa celor de la Lille, cu 2-0. Suedezul Viktor Gyokeres, fotbalist cu o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro, a deschis scorul la Lisabona. Victoria portughezilor a fost consfinţită de Zeno Debast, în minutul 66.