Fotbal international Telenovela Xavi nu s-a terminat la FC Barcelona. După ultimele declaraţii, antrenorul ar putea fi dat afară

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Xavi Hernandez ar putea fi dat afară de Barcelona, după ce în urmă cu câteva săptămâni acesta a revenit asupra deciziei de a părăsi în vară clubul blaugrana.



În urmă cu doar trei săptămâni, FC Barcelona anunţase că Xavi Hernandez va rămâne antrenorul echipei până în iunie 2025, iar decizia a fost ratificată de Consiliul de Administraţiei. Acum, însă, antrenorul este din nou în centrul atenţiei, iar sursele presei spaniole din cadrul clubului arată că Xavi ar putea fi concediat. 

Totul după ce, la finalul partidei cu Almeria, Xavi a avut o declaraţie mai mult decât sinceră cu privire la finanţele clubului. 

"Suporterii trebuie să înţeleagă că avem o situaţie economică ce nu are nicio legătură cu cea de acum 25 de ani. Nu suntem în aceleaşi condiţii ca celelalte cluburi. Înţeleg şi ne vom adapta la asta. Vrem să concurăm pentru titluri, dar Barcelona are nevoie de stabilitate şi timp", a spus Xavi miercuri.

Declaraţia lui Xavi nu a picat bine conducerii, mai ales că aceasta contrazice ceea ce ambele părţi au convenit atunci când au decis să continue împreună. Xavi s-ar fi angajat să îşi modereze mesajele pe care le dă în faţa presei, mai ales cu privire la situaţia economică a clubului. Chiar dacă Xavi a încercat să repare declaraţia, se pare că răul a fost deja făcut. 

"Am spus că situaţia nu este cea mai bună, dar că lucrăm cu toţii pentru a o inversa. Aici este mereu zgomot, dar sunt calm şi entuziasmat. Sunt foarte încântat să încep presezonul. Încă am onoarea de a fi în cel mai bun club şi cu toată ambiţia de a câştiga titluri", a insistat antrenorul Barcelonei.

Totul indica faptul că Xavi va termina sezonul şi nu va continua alături de FC Barcelona. Nu se ştie deocamdată dacă va conduce echipa în ultimele două jocuri rămase din acest sezon (duminica aceasta contra formaţiei Rayo Vallecano şi săptămâna viitoare cu Sevilla FC) sau dacă va fi înlocuit înainte, subliniază EFE.

Favoritul pentru a-l înlocui este mexicanul Rafa Marquez, antrenorul echipei a doua a clubului, care se află în prezent în lupta pentru promovare, iar acesta ar putea fi motivul pentru ca Xavi să fie menţinut la cârma primei echipe până la încheierea sezonului, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?