Superliga Romaniei Un fost lider de galerie spune că "nu e un capăt de ţară dacă Rapidul nu ia titlul de anul ăsta". Laude pentru Dan Şucu

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Gigi "Corsicanu", fostul lider de galerie al Rapidului, laudă conducerea clubului şi spune că giuleştenii vor domina fotbalul românesc. Cu toate astea, acesta spune că nu e o tragedie dacă în acest sezon Rapid nu ia campionatul.



”Eu sunt foarte, foarte sigur că Rapidul va domina fotbalul românesc cel puțin 10 ani de acum înainte după cum organizează clubul domnul Șucu și ce proiect are. După cum decurg lucrurile o să fie greu să ne mai prindă cineva. Nu e însă nicio presiune pe umerii nimănui.

Nu va fi niciun capăt de țară dacă nu luăm titlul de anul ăsta. Important e că s-a creat o echipă competitivă și la anul o să câștigăm detașat campionatul, n-o să mai avem nicio problemă. Anul viitor vom fi campioni cu mult înainte de finalul campionatului. E părerea mea.

Am avut norocul de la Dumnezeu să vină un patron precum domnul Șucu. Mă bucur că un astfel de om a ajuns în Giulești. Rapidul de azi arată mai bine decât cel din era Copos. Dan Șucu a făcut lucrurile treptat și inteligent.

S-a implicat foarte mult în centrul de copii și juniori și pe viitor o să vadă toată lumea că Rapidul o să arate ca un club din Occident. O să se vadă beneficiile în cel mai scurt timp. Noi o să avem în fiecare an 2-3 jucători promovați la prima echipă”, a declarat Gigi Corsicanu pentru Fanatik.

Mircea Lucescu a fost la meciul cu Hermannstadt şi a rămas impresionat 

Rapid Bucureşti s-a impus, scor 2-0, în faţa celor de la Hermannstadt şi a ajuns la cinci victorii consecutive în campionat. Mircea Lucescu a fost pe Giuleşti la ultimul meci şi a rămas impresionat de giuleşteni. 

”A fost un meci bun. Rapid a exagerat puțin în prima repriză când a forțat pe axul central, apoi, în repriza a doua, a forțat pe lateral și a marcat două goluri. A fost un meci echilibrat, mi-a plăcut și Sibiul, Măldărășanu face o treabă excelentă acolo.

Campionatul începe să fie la nivel european. Nu la cel mai înalt nivel, dar așa, în zona medie, ne situăm acolo. Cu cât va fi mai mult interes pentru primele trei locuri cu atât va fi mai bine și fotbalul va evolua

Se vede că Rapid este organizată pentru performanță. Domnul Șucu își face treaba așa cum trebuie. Așa cum a demonstrat în afaceri că se pricepe, așa și aici a ajuns să aibă un rol extrem de important și rezultelele se văd

E prea devreme să vorbim despre campioană, dar Rapid merită felicitări”, a spus Mircea Lucescu, înainte de a pleca din Giulești.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?