Fotbal international Un fotbalist a fost suspendat 11 etape pentru că a folosit un laser împotriva unui adversar

Data publicării:
sursa: Pexels via Pixabay
sursa: Pexels via Pixabay

11 etape de suspendare a primit un fotbalist după ce a folosit un laser împotriva unui adversar, pentru a-l incomoda. 



Este vorba despre argentinianul Nahuel Guzman, portarul celor de la Tigres Monterrey. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Mexicane de Fotbal, după ce Nahuel Guzman a folosit laserul pentru a-şi incomoda adversarii de la CF Monterrey. 

"Având în vedere natura fără precedent a situaţiei, sancţiunile impuse ar trebui să marcheze un pas înainte în sportul nostru pentru jucători, responsabili şi suporteri", a explicat comisia într-un comunicat, citat de Agerpres.

Pe lângă meciurile în care va fi suspendat, goalkeeper-ul argentinian a primit şi o amendă a cărei valoare nu a fost dezvăluită. El va trebui să efectueze şi muncă în folosul comunităţii.

Guzman, în vârstă de 38 de ani, a folosit un laser verde pentru a-i deranja pe jucătorii de la CF Monterrey în cursul derby-ului din weekendul trecut, care s-a încheiat la egalitate, 3-3.

Portarul cu şase selecţii în reprezentativa Argentiniei nu a evoluat în meciul respectiv, contând pentru etapa a 15-a a Turneului Clausura, fiind în recuperare după o accidentare. El a folosit laserul în timp ce urmărea jocul din tribunele stadionului BBVA din Monterrey.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel