Superliga Romaniei Valentin Crețu vrea să joace fotbal și după 40 de ani. Mesaj pentru Gigi Becali: „Mi-a dat această șansă”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fundașul „roș-albaștrilor” a declarat că dorește să evolueze în competiția Superligii până la vârsta de 40 de ani.



Valentin Crețu vrea să joace până la 40 de ani în Superliga

Jucătorul celor de la FCSB, în vârstă de 35 de ani, a declarat că dorește să joace cât mai mult în competiția Superligii.

„Vreau să le mulțumesc antrenorilor care m-au crescut la Gloria Buzău, antrenorilor care au contribuit ca eu să fiu aici la această vârstă.

Sunt un pic emoționat. Sunt la fel ca în teren, un luptător și un gladiator. Vreau să mulțumesc familiei mele, care este cel mai important lucru de pe acest pământ, fără soția mea nu aș fi fost aici, mulțumesc staff-ului, jucătorilor, colegilor și domnului Gigi Becali care mi-a dat această șansă de a fi aici pe această scenă.

Nu mă joc cu cuvintele. Vreau să joc cât mai mult. Vreau să depășesc 40 de ani în Superliga. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi dă putere să joc la acest nivel.”, a declarat jucătorul FCSB-ului, citat de Fanatik.

Fundașul i-a cucerit pe fanii „roș-albaștri”

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, a anunțat că va insista ca Valentin Crețu să facă parte din staff-ul echipei după retragerea din activitate.

„Vali Crețu a devenit idolul nostru. Se vede meci de meci cum își dă viața peteren, sufletul pe care îl pune. Acum câteva săptămâni am văzut într-un podcast sufletul și inima lui de stelist adevărat.

Și-a dorit să joace fără salariu, să joace pentru noi, dă dovadă de un caracter extraordinar acest băiat. Va fi iubit de noi și voi insista tot timpul, chiar dacă se retrage, să facă parte din staff, să rămână la club.

Ne dorim să mai stea 4, 5 ani, duce, este un băiat cu suflet mare. E ce trebuie acolo, de un fundaș dreapta ca el ai nevoie!”, a spus Gigi Mustață la Fanatik Superliga.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?