Fotbal Varianta cu Răzvan Burleanu preşedinte la UEFA, greu de crezut. Victor Becali e sceptic. "Nu prea contăm noi..."

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Victor Becali nu crede că Răzvan Burleanu ar putea ajunge preşedintele UEFA. 



“Cum ne prinde sfârșitul de an? Bine, ne-am calificat, să spunem că am intrat în primăvara europeana cu echipele de club, n-avem cum. Dar calificarea asta parcă ne-a îndulcit puțin. Acum trebuie să ne bucurăm mai mult.

Nu cred că Burleanu poate ajunge președinte la UEFA. Eu nu cred, m-aș bucura să ajungă un român, chiar Burleanu, nu mă interesează, n-am o problemă personală cu el, dar nu cred. Nu știu cine a scris azi că Ceferin a venit în spate cu nu știu ce sponsori puternici. Noi nu contăm prea mult în povestea asta. Să ajungi în board sau în ce ești pe acolo, e altă problemă, că trebuie să fim și noi pe acolo, dar eu nu cred în povestea asta. E o poveste apărută prin presă și prin Anglia când vrei să arunci ceva, arunci momeala și cineva o prinde. Chiar nu cred, dar sincer vă spun că m-aș bucura”, a declarat Victor Becali la Sport Total FM.

"Este foarte apreciat acolo"

Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, a vorbit şi el despre subiect. 

”Eu nu știu de o intenție pe termen scurt a președintelui FRF de a candida la UEFA, dar vă spun sincer că este foarte apreciat acolo. A fost declarat cel mai bun manager sportiv din Europa, are o relație strânsă cu toți membri din organizație.

Când delegația noastră merge acolo, cam toată lumea vine să ne salute. El este membru în Comisia Executivă și se știe cu toată lumea. Numai la noi este contestat. Se spune că nu am avut calificări?

Păi, din 2014 am avut 8-9 calificări la echipele naționale dintre care, ce-i drept, doar două la naționala de seniori, dar trebuie să se ia în considerare tot ce s-a construit.

Până la această campanie, am avut doar un singur jucător între 26 și 30 de ani, pe Nicușor Stanciu, restul erau sub această vârstă sau peste. Am schimbat generațiile la națională, asta a luat timp.

Îl mai votau la UEFA drept președinte al Comisiei de Media, dacă nu era Burleanu apreciat? Dar aici la noi hai să-l linșăm!”, a spus Gabriel Bodescu, conform Iamsport.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel