Superliga Romaniei Victor Angelescu, supărat pe VAR după Universitatea Craiova - Rapid. "Nu înţeleg la ce ajută"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Rapidiştii reclamă o greşeală majoră de arbitraj la meciul cu Universitatea Craiova, terminat la egalitate, scor 1-1. Victor Angelescu, acţionarul minoritar al FC Rapid, îi cere lui Kyros Vassaras să explice public de ce Rapid nu a primit o lovitură de la 11 metri pe Ion Oblemenco. 



Victor Angelescu spune că Rapid ar fi trebuit să primească un penalty la o fază petrecută în minutul 85, la un contact între Maldonado şi Oaidă. 

”Sunt supărat că nu înțeleg de ce nu ni s-a dat penalty. Nu ne plângem neapărat, dar nu înțeleg decizia. E penalty cât Casa Poporului. Am auzit teoria că ar fi ofsaid la Rrahmani, dar nu am văzut nicio linie.

E clar că nu s-a analizat că la trasul unei linii oricât de mare sau mic e se stă 4-5 minute la VAR să se vadă dacă e ofsaid. El a stat 30 de secunde. Nu pot să îmi imaginez cum un arbitru se poate uita la reluări și să spună la faza aia că nu e fault.

În minutul 87 e clar. Ce poate să fie pus în dubiu? Cum să nu vezi așa ceva? Nu înțeleg cu ce ajută VAR-ul. Aș vrea și eu o explicație de la domnul Vassaras. Ce s-a întâmplat? Ce vorbesc?

Aș vrea să iasă domnul Vassaras să ne explice. Poate nu am înțeles noi. Poate a fost ofsaid. Poate există o explicație. Poate de data asta s-au tras liniile mult mai repede, a fost ofsaid și atunci ok nu mai e penalty.

Dar mă îndoiesc. Nu o să facem niciun memoriu dar vrem o explicație, măcar să ne spună că s-a greșit și cineva să fie sancționat.

Nu mi-e teamă de arbitraj. Eu vreau doar să înțeleg. Am și spus-o și o spun că nu cred că greșește intenționat vreun arbitru. Dar sunt arbitri mai buni și mai slabi.

Domnul Vassaras trebuie să cearnă bine, pentru că nu se poate ca cineva să se uite la faza aia și să nu vadă fault. Și în cazul ăsta nu cred că are ce căuta la Liga 1”, a spus Victor Angelescu, la Fanatik. 

După acest rezultat, Rapid a rămas pe locul 2 în Liga 1, la 12 puncte de FCSB. Cele două echipe se înfruntă în meci direct sâmbătă, 9 martie, în ultima etapă a sezonului regulat. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?