Superliga Romaniei Victor Piţurcă e convins. CFR Cluj "s-a păcălit cu Louis Munteanu"

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Victor Piţurcă, fostul selecţioner al României, crede că Louis Munteanu nu valorează aproape 3 milioane de euro, cât ar fi plătit cei de la CFR Cluj pe el. 



"Louis Munteanu, dacă era jucător valoros, rămânea la Fiorentina. A dat CFR-ul bani, dar s-a păcălit.

Îl lua o echipă din Serie A dacă era valoros, nu ajungea la CFR Cluj. Realitatea este asta pe care o vedem, nu vorbele”, a declarat Victor Pițurcă, într-o intervenție în direct la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Gigi Becali l-a ratat pe Louis Munteanu: nu a vrut să riște 

Louis Munteanu a fost și pe lista celor de la FCSB, dar atacantul a ales-o pe CFR Cluj. Gigi Becali spune că nu a vrut să riște o sumă mare de bani pentru atacant. 

„L-am pierdut pe Louis Munteanu, l-a luat CFR, îl ia cel care e mai bogat. Înseamnă că e bogat mare Varga, dacă a dat 3 milioane pe un jucător. Înseamnă că i-a dat și lui Louis Munteanu vreo 400-500-600 (n.r. – salariu). Cred că în total ajungem pe la vreo 5 milioane.

Eu cred că merită banii ăștia, bine depinde. Eu dacă îl luam, îl luam să-l vând. Dacă el l-a luat să-l vândă, merită. E o mutare excelentă, poate valora 10 milioane de euro. Cred că merită, dar eu nu sunt dispus să risc. Pentru că la orice e un risc și eu nu sunt dispus să risc 3 milioane, 5 milioane pe un jucător”, a declarat Becali, la Fanatik Superliga.

„Este un jucător ușor de antrenat, pentru Dan Petrescu este important să aibă jucători antrenabili, dispuși la efort și disponibili. La nivelul vestiarului cred că se ridică puțin din sprâncene cu prima asta de instalare și salariul. O să fie și așteptări mari, presiunea mare”, a spus și Robert Niță.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





pixel