Handbal VIDEO/ Imagini violente cu președintele HC Buzău. Oficialul s-a răstit la suporteri și la oficiali în timpul unui meci din Liga Națională

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

HC Buzău a învins CSM Focșani în a doua etapă a Ligii Naționale la handbal masculin, scor 29 - 25.



Mulți nervi în etapa a doua a Ligii Naționale la handbal masculin

Președintele clubului buzoian de handbal masculin, HC Buzău 2012, nu și-a mai putut stăpâni nervii în timpul meciului dintre echipa pe care o reprezintă și CSM Focșani.

Concret, duminică seară, la Buzău, s-a desfășurat partida din a doua etapă a Ligii Naționale la handbal masculin, dintre HC Buzău 2012 și CSM Focșani 2007.

Youtube video image

Georgian Băducu, nemulțumit de deciziile arbitrilor, a intrat în sectorul rezervat suporterilor focșăneni, amenințând arbitrii și jucătorii echipei adverse, aflați pe teren. Mai mult decât atât, oficialul a avut un dialog aprins și cu un suporter al Focșaniului, care i-a atras atenția privind comportamentul îndoielnic arătat față de oficiali și că, în mod normal, nu trebuie să se afle în sectorul rezervat suporterilor echipei adverse.

Cu toate acestea, Băducu nu s-a calmat, fiind sprijinit și de Team Manager-ul echipei, Răzvan Voicu, timp în care reacția firmei de securitate a încetat să apară.

În cele din urmă, echipa Buzăului a obținut victoria în meci, scor 29 - 25, clasându-se pe locul 3 în clasament, cu șase puncte.

CSM Focșani se află pe locul 12, cu zero puncte.

Oficialii celor două echipe nu au oferit informații suplimentare asupra acestui eveniment, însă antrenorul focșănenilor a discutat despre a doua înfrângere la rând, la începutul acestui sezon.

„E într-adevăr a doua înfrângere în deplasare, al doilea meci de foarte mare luptă. Din păcate, nu se contabilizează dorința jucătorilor și lupta lor, se contabilizează punctele. Tragerea la sorți a făcut ca noi din primele 4 etape să avem 3 jocuri în deplasare și un joc acasă, cu Dinamo.

Deci, aș putea spune că este un început deosebit de dificil, însumat cu faptul că suntem o echipă (mai mult de jumătate) cu jucători noi și ne aflăm într-un proces de reclădire a modelului de joc, a unor idei, lucru care se face vizibil doar pe momente de joc și care sunt îmbinate, din păcate, cu greșeli foarte, foarte mari și, din păcate, încă foarte multe.

Și jocul de astăzi, deși a fost un joc echilibrat, consider că am plătit tribut unor greșeli mari, pase la adversar, aruncări din situații foarte bune pe lângă poartă, dar asta în fața unei echipe atât de experimentate cum este HC Buzău., a spus antrenorul principal, Vlad Caba.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel